ATOP Cluj are şef nou

ATOP Cluj are şef nou
Reprezentanţii ATOP şi-au ales săptămâna aceasta preşedintele, care însă ar putea rămâne în funcţie doar două luni. În organism au fost incluşi şi trei „reprezentanţi ai comunităţii", în fapt trei membri ai PNL.

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Cluj şi-a stabilit săptămâna aceasta preşedintele. Acesta este consilierul judeţean Călin Tuluc (foto), de la PNL. Tuluc a mai condus ATOP între 2009 şi 2012, după care i-a predat ştafeta unui alt liberal, Ioan Petran. Noul şef ar putea rămâne în funcţie doar două luni, pentru că se pregăteşte să fie ales senator. Călin Tuluc este al doilea pe lista organizaţiei judeţene a partidului pentru alegerile la Senat.

ATOP este un organism independent cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care funcţionează pe lângă Consiliul Judeţean, şi care ca obiectiv să verifice îndeplinirea indicatorilor de performanţă a Poliţiei Române la nivelul Clujului. La nevoie, poate propune Ministerul de Interne măsuri care să ajute la scăderea fenomenului infracţional sau a accidentelor rutiere.

Din acest organism mai fac parte cinci consilieri judeţeni, Mariana Leş, Vasile Sălătioan, Laurenţiu Oprea, Lorinczi Zoltan şi Dumitru Drăghici, subprefectul Zoltan Gyorke, reprezentanţi ai unor instituţii care au ca obiectiv menţinerea ordinii publice, respectiv şeful IPJ, Adrian Miron, al Inspectoratului de Jandarmi, col. Constantin Ştefan, şeful Poliţiei Locale, Marcel Bonţidean, reprezentantul de la Cluj al Corpului Naţional al Poliţiştilor, Sorin Rus, care conduce şi Poliţia Rutieră, dar şi Ion Moldovan, omul din fruntea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Interesant este că legea prevede ca în ATOP să fie incluşi trei reprezentanţi ai comunităţii, la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean. Ia uitaţi-vă pe cine a selecţionat Alin Tişe: Mircea Avram, PNL, fostul director al RAADPP, Zoltan Coraian, PNL, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Metropolitană, şi Virgil Păcurar, PNL, fostul primar din Ceanu Mare.

Cei 15 se întrunesc lunar şi câştigă o sumă modică, sub 300 de lei.

 

Comenteaza