News alert Au demarat lucrările de modernizare pe Drumul Apusenilor

Au demarat lucrările de modernizare pe Drumul Apusenilor

Lucrările de reabilitare și modernizare derulate de Consiliul Județean (CJ) Cluj pe Drumul Apusenilor, în cadrul proiectului cu finanțare europeană, au demarat și se desfășoară în ritm susținut.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Modernizarea Drumului Apusenilor va crea noi oportunități de dezvoltare economico-socială și turistică a întregii zone. Acesta traversează unul dintre cele mai atractive și spectaculoase areale montane ale județului, asigurând o legătură extrem de importantă între drumul național 1 și județul Bihor”.

În această etapă se realizează casete de lărgire a căii de rulare, rigole carosabile, frezări și alte lucrări pregătitoare în vederea asigurării unui front de lucru consistent. Ampla investiție este realizată de Consiliul Județean Cluj în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce are drept scop conectarea localităţilor din judeţele Cluj şi Bihor la Rețeaua trans-europeană de transport TEN-T.

Proiectul urmărește reabilitarea și modernizarea sectoarelor cuprinse în Drumul Apusenilor, respectiv DJ 764B (DN1 – Valea Drăganului – Lunca Vișagului – Baraj de acumulare Drăgan – DJ 108K) de la km. 0+000 la km. 22+164,5 și DJ 108K (limită cu județul Bihor – Baraj de acumulare Drăgan) de la km. 26+455 la km. la 29+495.

Investiția presupune intervenţia pe toată lungimea celor două sectoare printr-o serie de lucrări complexe, în profunzimea drumului, care încep de la fundație și se vor finaliza prin aşternerea de covor asfaltic în două straturi, binder şi strat de uzură, marcaje și semnalizare rutieră.

Lucrările sunt executate de Antrepriza de Reparații și Lucrări Cluj, valoarea acestora fiind de 159 de milioane de lei, cu TVA inclus. Termenul maxim de execuție este de 24 de luni.

Comenteaza