Autobuzele RATUC intră în Floreşti, Chinteni şi Baciu

Autobuzele RATUC intră în Floreşti, Chinteni şi Baciu
Primarii din Asociaţia de Transport Metropolitan au pus la punct ultimele detalii pentru demararea proiectului. Din 1 martie, cetăţenii din cele trei comune vor circula cu autobuzele municipiului.

Directorul Companiei de Transport Public (CTP, fostă RATUC), Liviu Neag, a anunţat că autobuzele articulate sunt pregătite să intre de sâmbătă pe rutele suplimentare din Floreşti, Chinteni şi Baciu, iar de la 1 aprilie, în Apahida.

Primarul Floreştiului, Horia Şulea, a anunţat că se fac deja abondamente pentru oamenii din comună, iar pentru studenţi şi elevi se vor păstra gratuităţile. Şulea spune că s-au găsit soluţiile necesare pentru ca sistemul de transport metropolitan să devină funcţional, în ciuda opoziţiei clamate de unele companii private de transport. „Transportul metropolitan este viitorul, nu ne putem opri din drum", a subliniat Şulea. Neag a apreciat că se fac planuri mari pe viitor pentru îmbunătăţirea acestui sistem de transport metropolitan, urmând ca toate comunele partenere în asociaţie să devină şi acţionari în compania pe care o conduce. De la 1 martie, autobuzele articulate ale CTP vor intra să opereze atât în Floreşti, cât şi în Baciu şi în Chinteni. „Sper ca de la 1 aprilie să putem intra şi pe Apahida", a subliniat Neag. Cele trei linii suplimentare introduse în Floreşti (M21, M22 şi M23), vor acoperi cele mai aglomerate zone ale comunei, a arătat Neag. Mai mult, în prima lună, cursele vor fi operate în regim experimental, urmând ca la sugestiile călătorilor să se facă o serie de îmbunătăţiri.

Şulea a menţionat că preţul unui bilet Floreşti - Cluj va fi de 3 lei. Abonaţii de pe ruta Cluj - Floreşti vor beneficia de o linie gratuită, odată ajunşi pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca. El a mai adăugat că pe viitor CTP ar urma să opereze şi pe traseul de la Polus, dar şi pe zona Şesul de Sus. Staţia de îmbarcare şi debarcare este zona Bucium. Gratuităţile se vor păstra pentru elevi, pensionari, chiar şi pentru persoanele deportate (pentru această categorie vor fi acoperite de Casa de Pensii). Primarul le mai rezervă o surpriză celor de la compania Fany, contestatarii transportului metropolitan. El a spus că, printr-o hotărâre de Consiliu Local (CL), se va impune regimul de autotaxare. „Nu mai acceptăm taxarea la şofer pentru că se întârzie foarte mult în staţii. Vom lua o hotărâre în acest sens, în CL, urmând ca Poliţia Locală să-şi facă treaba", a spus Şulea. Pentru cursele din Floreşti, CTP furnizează bilete şi abonamente în staţia din Bucium, zona Cetatea Fetei şi la primărie.

 

 

Etichete
Comenteaza