Băile Someșeni (re)devin stațiune balneară. Primăria cere proiect urbanistic

Băile Someșeni (re)devin stațiune balneară. Primăria cere proiect urbanistic
| Foto: Facebook: Istoria Fotografiei Clujene

Consilierii locali au aprobat modificarea PUG-ului, prin care cele 24,3 hectare de la Băile Someșeni devin zonă verde cu caracter tematic și destinație balneară cu regim sever de protecție a ecosistemului.

Pentru a continua însă investiția, proprietarii sunt nevoiți să realizere un nou proiect de modernizare a complexului, Direcția de Urbanism arătând că acesta este necesar deoarece în prezent PUG-ul nu are niciun fel de reglementări pentru o unitate de referență care cuprinde stațiuni balneare.

Amintim că, proprietarii - avocata Gidro Stanca și firma Campeador Invest - s-au judecat cu municipalitatea încă din 2018, după ce noul PUG, aprobat în 2014, încadra terenul în cauză ca fiind unul agricol și cu multe restricții de construire. 

Ideea reabilitării Băilor Someșeni a apărut în 2010, iar investiția se ridica la suma de 20 de milioane de euro. Proiectul nu se limita doar la refacerea băilor existente, ci presupunea şi construirea unui aquapark acoperit. De asemenea, băile cu apă sărată urmau să fie şi ele acoperite pentru ca perioada de utilizare a acestora pe parcursul anului să fie cât mai lungă. La acea vreme, municipalitatea se angaja să pregătească şi să modernizeze căile de acces, iluminatul stradal și spaţii verzi cu suma de 350.000 euro, bai publici. Investiţia primăriei urma să fie reconvertită în abonamente şi tichete, care să fie oferite unor anumite categorii de cetăţeni, respectiv tineri, pensionari sau studenţi. Planurile au căzut în lipsa unui finanțator privat, cu toate că deținătorii terenului anunțau obținerea unui împrumut de la o bancă din străinătate. 

Aquapark-ul Clujului a cautat finanțare în Germania, la Munchen

Clujenii își doresc aquapark, dar e greu de găsit și o locație potrivită. S-a propus Parcul Est, pentru care a existat și un proiect, dar varianta a picat la etapa dezbaterilor publice. Primarul Emil Boc a declarat, în repetate rânduri, că există și alte locații luate în calcul, dar e evitat să le dezvăluie. 

În toamna lui 2021, proiectul unui Aquapark al Clujului a fost prezentat la Expo Real Munchen, unde s-a încercat atragerea unei finanțări externe. Locația vizată sunt chiat fostele Băi Someșeni, dar și o suprafață de teren învecinată, pentru că au fost propuse și alte utilități: un hotel, blocuri și alte spații comerciale și de relaxare. Proiectul a fost promovat de compania Campeador.

Băile Someșeni, perla balneară pierdută a Clujului

Însușirile curative ale nămolului și ale apelor medicinale de la Someșeni erau cunoscute de localnici, dar profesorul Dominic Stanca (proprietarul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie) a început să le cerceteze proprietățile în anul 1920, pentru ca în 1927 să deschidă aici o stațiune balneo-climaterică. Aceasta atrăgea lume din zona Clujului și nu numai.

Alături de bazinele destinate balneației (se tratau afecțiuni reumatice cronice) au fost date în folosință în 1929 instalațiile prin care se efectuau proceduri de băi cu nămol. Împachetările cu nămol erau foarte căutate, acesta având efect antiinflamator, biostimulator și detoxifiant. Apa era utilizată și în curele interne pentru tratamentul afecțiunilor gastrointestinale, hepatobiliare și ale căilor respiratorii superioare, scrie clujwebstory.ro.

La restaurantul băilor se servea un meniu de tip braserie, cu mici, grătare, chiftele, garnituri și salate, astfel ca lumea care mergea nu doar la tratament, ci și la agrement să se bucure de mese calde pe durata șederii.

Proprietățile curative deosebite ale apei și nămolului de la Someșeni au fost repede uitate după 1990, când stațiunea a căzut în paragină, iar imaginea băilor a rămas vie doar în memoria clujenilor.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza