Bani de la guvernul elveţian pentru reabilitarea termică a grădiniţelor din Cluj

Bani de la guvernul elveţian pentru reabilitarea termică a grădiniţelor din Cluj
Creşele şi grădiniţele din Cluj-Napoca vor fi reabilitate termic cu bani ai Guvernului elveţian, după ce oraşul a fost selectat, alături de alte trei oraşe, într-un program al Elveţiei în parteneriat cu Uniunea Europeană.

Cluj-Napoca a fost selectat alături de Suceava, Arad şi Braşov în contractul interguvernamental pentru promovarea politicilor de eficienţă energetică la nivel local al Elveţiei. "Programul de cooperare româno-elveţian", aprobat anul trecut, are un buget total de 31 milioane de euro, iar consultantul pentru întocmirea proiectelor de către Cluj-Napoca a fost selectat, astăzi, este asocierae Seva Grup şi Brants Energy. "Dacă nu vor fi contestaţii, vom semna contractul în 17 iulie", a spus primarul Emil Boc.

Proiectele vor fi depuse la Ministerul Finanţelor Publice, dar decizia o ia guvernul elveţian, spue Boc.

Comenteaza