Bani de la Ministerul Mediului pentru pista velo Gilău - Apahida. Ministrul Tanczos, la Cluj: "Avem un buget consistent"

Bani de la Ministerul Mediului pentru pista velo Gilău - Apahida. Ministrul Tanczos, la Cluj: "Avem un buget consistent"

Pista velo de circa 75 de kilometri de-a lungul Someșului, din județul Cluj, ar urma să primească fonduri de la Ministerul Mediului. 

"Acum am încheiat asocierea cu localitățile vizate, este în licitație proiectul", a declarat edilul Emil Boc.

"Așteptăm să fie depus în sesiunea pe care o vom deschide în AFM (n.red. Administrația Fondului pentru Mediu), avem bugetul aprobat, avem ghidul de consultare deja, trimitem și la ARM (n.red. Asociția Română de Mediu), avem un buget consistent pentru bistele de biciclete finanțat prin AFM. Până la final de an va fi disponibil bugetul", a declarat ministrul inistrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, la Cluj-Napoca. 

Două oferte a primit Primăria Cluj-Napoca la licitația denumită „Servicii de elaborare PUZ, expertiză tehnică, SF, studii specifice și DTAC pentru amenajarea coridor de mobilitate urbană durabilă (pietonal și velo) de-a lungul Someșului Mic”, în urma căreia ar urma să fie studiată o pistă de 75 de kilometri pe malul someșului de la Gilău, prin Florești, Cluj-Napoca și până în Apahida. Acestea au fost făcute de N-V Construct (cu subcontractant și biroul Mossfern) și  de asocierea Someș-Top-Grup Srl (Leader) – Planwerk Arhitectură și Urbanism – Costin și Vlad Birou de Proiectare – Vlad Sebastian Rudu Biroul Individual de Arhitectură – Studio 82. 

Primăria Cluj-Napoca a scos la licitație serviciile de elaborare a documentației de urbanism, a studiului de fezabilitate, a expertizei tehnice și a detaliilor tehnice pentru obținerea autorizației de construire, în cadrul unui contract estimat la peste 7 milioane lei. Potrivit temei de proiectare, administrația locală cere un traseu sigur, atractiv, integrat în peisaj, cu puncte de repaos și prin ajutor, dar și unul conectat la sistemul de transport public și la cel feroviar.

Criteriul de atribuire este cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic, prețul ofertei contând doar în proporție de 35%. Se punctează experiența experților cheie din echipa de proiectare (48%) dar și performanțele din echipa de proiectare (expertul cheie trebuie să fi obținut un premiu în cadrul unui concurs de soluții).În prezent licitația este în faza de evaluare a calificării și a ofertelor tehnice.

Potrivit primarului Emil Boc, coridorul de mobilitate urbană durabilă (pietonal și velo) de-a lungul râului Someș reprezintă unul dintre proiectele fanion ale Planului de Mobilitate Durabilă 2021-2030 și este unul dintre marile proiecte de infrastructură, alături de metrou și centură metropolitană.

Pista de biciclete a fost propusă de asociația SOS Cluj, condusă de fostul deputat Adrian Dohotaru, ulterior fiind susținută și de alte organizații civice preocupate de a aduce Someșul în viața orașului. La ea s-au conectat planurile strategice ale orașului elaborate de experți ai Băncii Mondiale sau investitori cu proiecte majore în Cluj-Napoca care au anunțat că sunt dispuși să susțină investiția.

Comenteaza