Bani europeni pentru realizarea documentațiilor pentru culoarul pietonal și velo de-a lungul râului Someș

Bani europeni pentru realizarea documentațiilor pentru culoarul pietonal și velo de-a lungul râului Someș

Consiliul Local urmează să aprobe depunerea unei cereri de finanțare și încheierea unui parteneriat cu ADR Nord-Vest pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice necesare unui amplu proiect de mobilitate urbană: un coridor pietonal și velo de-a lungul râului Someșul Mic.

Vorbim despre un traseu care urmărește cursul râului pe o lungime totală de aproximativ 50 de kilometri. Planul include amenajarea unor spații publice complexe: alei pietonale și piste velo, locuri de joacă, echipamente de fitness, terenuri de sport, pavilioane urbane, zone naturale cu arbori și păduri urbane, dar și puncte pentru activități pe apă – de la pontoane până la zone de îmbarcare pentru caiac. În paralel, sunt prevăzute dotări pentru informare și observarea faunei, semn că proiectul mizează și pe componenta de mediu, nu doar pe cea de infrastructură.

Costul întocmirii documentațiilor tehnico-economice este estimat la 6.918.130,02 lei (cu TVA), din care aproximativ 98% reprezintă finanțare nerambursabilă. Actele vor fi realizate până la finalul anului 2027 și includ toate etapele tehnice necesare pentru accesarea ulterioară a finanțării pentru execuție – de la studii de fezabilitate la proiect tehnic. 

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .