Bani prin PNRR pentru Pasajul de Taietura Turcului. Boc, despre podul de la intrare in Baciu: ''Nu e sub controlul nostru, ca ii mancam cu fulgi cu tot''

Bani prin PNRR pentru Pasajul de Taietura Turcului. Boc, despre podul de la intrare in Baciu: ''Nu e sub controlul nostru, ca ii mancam cu fulgi cu tot''

Pasajul de Taietura Turcului primeste finantare prin PNRR. Investitia prevede descongestionarea şi fluidizarea traficului rutier prin eliminarea blocajelor de circulaţie şi sporirea siguranţei circulaţiei pe traseul străzilor Tăietura Turcului şi Corneliu Coposu, ieşirea spre Zalău, împreună bretelele de racordare necesare. 

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

''Pasajul de la Taietura Turcului are finantare, e prins in PNRR, si vom avea un pasaj cu 25-30 de milioane de euro. Asta e o treaba sigura, si un lucru care ne bucura pe noi clujenii'', a declarat Emil Boc, la un post de radio local. ''Anul viitor va fi licitatie si termenul final, pentru toata calea ferata Cluj-Oradea, este 2026, dar sper sa avem pasajul gata mult mai repede'', a spus primarul.

Pentru ca traficul in zona este blocat, in prezent, si de lucrarile la podul de la intare in Baciu, edilul a spus: ''Il face Directia Nationala de Drumuri si Poduri, care tine de Ministerul Transporturilor, dezastru acolo. Nu e sub controlul nostru, din nefericire, ca da era, ii mancam cu fulgi cu tot, sa stea intr-un pod sa tot faca cand e traficul asta atat de grav. Am vorbit cu ei saptamana viitoare, ei ziceau ca is in grafic, termina, fac tot ce pot. Sunt niste etape, cu betoane, nu stiu cat trebuie sa stea. Is foarte suparat, ca e un element mic, care conteaza foarte mult pentru trafic''.

Cum va arata Pasajul de la Taietura Turcului

Au apărut primele imagini cu felul în care este concepută marea lucrare de infrastructură de peste calea ferată menită să decongestioneze circulația la intrarea în municipiul Cluj-Napoca și traficul spre cartierul Grigorescu.

Obiectivul investiţiei prevede o durată normată de funcţionare de minim 100 de ani, de aceea se vor utiliza tehnologii şi soluţii tehnice prin care să se asigure minim această durată de funcţionare. Acesta vizează sporirea capacităţii de circulaţie prin mărirea fluenţei traficului; eliminarea strangulărilor din fluxul de circulaţie; scurtarea duratei medii de deplasare şi reducerea costurilor unei călătorii; realizarea confortului de circulaţie pentru participanţii la trafic; reducerea numărului de accidente, a noxelor şi protecţia mediului; creşterea confortului riveranilor.

Primăria clujeană a realizat studiul de fezabilitate, după care a predat proiectul companiei naționale CFR Infrastructură, care l-a cuprins în contractul de 1,1 miliarde de euro convenit cu Comisia Europeană pentru electrificarea căii ferate și creșterea vitezei pe calea ferată de la Cluj-Napoca la Episcopia Bihor.

1 milion lei pentru podul din Baciu

Podul a fost supus lucrărilor de reabilitare și extindere la 3 benzi de circulație în noiembrie 2019, fapt ce a dus la degradarea pe zone întinse, cu tendința de afectare a capacității portante. Degradările au apărut în mod special pe sensul de ieșire din Cluj, pe care există o singură bandă auto. Executarea lucrărilor de întreținere a acestuia sunt în valoare de aproape un milion de lei.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza