Bătaia pe 30 de milioane de euro pentru salubritate, contestată şi suspendată

Bătaia pe 30 de milioane de euro pentru salubritate, contestată şi suspendată
Licitaţia prin care primăria intenţiona să concesioneze serviciul de salubritatea stradală pe opt ani este suspendată printr-o decizie din 7 octombrie a Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) va soluţiona contestaţiile depuse de DMV Prosal şi Supercom, firme de salubritate din capitală, legate de caietul de sarcini al licitaţiei pentru concesionarea serviciului de salubrizare stradală şi deszăpezire din municipiul, întocmit de primărie. Firmele s-au plans că acesta este restrictiv şi că impune investiţii mult mai mari decât valoarea la care s-ar ridica contractul în cei opt ani.

"În urma organizării de către municipiul Cluj-Napoca a contractului de achiziţie publică de servicii având ca obiect concesionarea serviciului de salubrizare stradală şi deszăpezire din municipiu, la sediul CNSC au fost înregistrate două contestaţii. Pentru soluţionarea contestaţiilor DMV Prosal şi Supercom, depuse în 3, respectiv 2 octombrie, având în vedere că acestea au fost formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire, Consiliul a procedat la conexarea lor. La data de 07.10.2013, CNSC a admis cererea de suspendare a procedurii de atribuire formulată în cadrul contestaţiei depusă de DMV Prosal şi a dispus suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea pe fond a contestaţiilor", a declarat Ovidiul Zară, şeful Biroului de informare şi relaţii publice al CNSC. Termenul de soluţionare este de 20 de zile de la data primirii dosarului de achiziţie publică de la autoritatea contractantă, Primăria Cluj-Napoca.

Cele două societăţi au contestat caietul de sarcini al licitaţiei, având în vedere condiţiile restrictive impuse prin acesta. În principal, obiecţiile formulate de firmele de salubritate se leagă de faptul că municipalitatea solicită doar maşini Euro 5, pe care firmele trebuie să le aibă pe perioada derulării contractelor. Potrivit informaţiilor ZIUA de CLUJ, a contestat documentaţia şi RER Ecologic Buzău, o altă societate de salubritate. De altfel, conducerea uneia dintre firmele aflate în contract cu primăria pe partea de salubritate stradală, Brantner Servicii Ecologice, atrăgea atenţia încă de la lansarea procedurii noi de achiziţie de către primărie că prin caietul de sarcini se impun investiţii care depăşesc valoarea contractului. Eugen Vereş a declarat, ieri, că până la urmă nu a mai contestat caietul de sarcini pentru că societatea pe care o coordonează face pregătiri pentru a participa la licitaţia primăriei. Celălalt operator aflat în contract cu municipalitatea, Rosal Grup, a confirmat că este interesat de noua licitaţie. Ambele societăţi aşteaptă acum soluţia CNSC.

Licitaţia deschisă pentru concesionarea serviciului de salubrizare stradală si deszăpezire din municipiul Cluj-Napoca a fost lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice în 24 septembrie. Deschiderea ofertelor era programtă în 18 noiembrie. Contractul era estimat la 137,6 milioane de lei şi implica activităţi de măturat manual, întreţinerea curăţeniei, spălatul carosabilului şi al trotuarelor, stropitul carosabilului, curăţat manual rigole, măturat mecanizat, curăţarea manuală a zăpezii şi gheţii, pluguitul, combaterea poleiului, curăţarea de zăpadă şi gheaţă a gurilor de scurgere, încărcat, transportat zăpadă şi gheaţă. Administraţia locală clujeană scosese la mezat două loturi (sectoare) pentru prestarea acestor servicii, aşa cum se derulează şi în prezent contractractele pentru salubritate stradală. Primarul Emil Boc declara, pentru ZIUA de CLUJ, că documentaţia pentru licitaţie a fost aprobată de Consiliul Local după cerinţele impuse de Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice, în conformitate cu normele europene pentru protecţia mediului.

Edilul menţiona că oricine este nemulţumit de condiţiile din caietul de sarcini poate apela la căile legale de atac şi că, oricum, minicipiul nu va avea probleme la capitolul salubrizare stradală dacă noua licitaţie va contestată. În prezent, contractul pentru activitatea de salubrizare stradală (spălat străzile vara şi deszăpezit iarna) pentru sectorul I (cartierele Mănăştur, Zorilor, Grigorescu, Gruia, D. Rotund şi 80% din zona centrală) este deţinut de către Rosal, care trebuie să cureţe 347 de străzi. În sectorul II intervine Brantner, care are în administrare cartierele Gheorgheni, Mărăşti, Între Lacuri, Bulgaria, A. Mureşanu, Someşeni şi 20% din zona centrală, în total, 320 de străzi. Contractele au fost încheiate în 2005, pe o perioadă de opt ani şi expiră în octombrie 2013. Totuşi, ca să nu fie probleme cu activitatea de deszăpezire din această iarnă, forul local clujean a decis ca noile contracte pentru activitatea de salubrizare stradală să fie încheiate după 15 martie 2014, indiferent de data la care va fi adjudecată licitaţia.

 

Comenteaza