Bătălie acerbă pentru un contract de 5,6 milioane de euro

Bătălie acerbă pentru un contract de 5,6 milioane de euro
16 societăţi şi consorţii se bat pentru contractul ce vizează construcţia rampelor de transfer pentru deşeurile menajere din judeţul Cluj.

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a primit 16 oferte pentru contractul staţiilor de transfer, evaluat la 5,6 milioane de euro. Acest contract este parte din proiectul de management integrat al deşeurilor menajere, derulat de CJ. 70% din valoarea acestui proiect (evaluat la 76 de milioane de euro), este acoperit din fonduri europene. Una dintre licitaţiile incluse în acest proiect, privind construcţia centrului de depozitare a deşeurilor, este blocată în instanţă, urmând ca o decizie în cazul acesta să fie pronunţată abia peste o săptămână.

Poiectul ce vizează implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor menajere continuă cu o nouă licitaţie. Este vorba despre atribuirea contractului pentru construcţia celor trei staţii de transfer, evaluat la 23 milioane de lei fără taxa pe valoarea adăugată (5,6 milioane de euro). Obiectivele ar urma să se construiască în Gherla, Huedin şi Mihai Viteazul. Pentru acest contract au fost depuse 16 oferte: Asocierea Hidroconstrucţia-Iridex, Confort SA, Keviep Debrecen, Cyes Infraestructuras SA Spania, Panpetrol Păniceni, Strabag Bucureşti, Asocierea Euroconstruct Trading 98-I&C Transilvania Construcţii, Gavella Com Oradea, Asocierea Alpine BAU GMBH& Consinit Austria, Acsa, Asocierea Compania Romprest Service SA - SC Grup Arcons SA - Construcţii Rutiere Cluj, Asocierea Construcciones Lujan SA - Dinamica Medioambiental SA - Novafor Construct Bec, TCI Contractor General SA, ACI Cluj, Asocierea Conforest SA - Tong Construct , Concefa SA. "În mod normal, licitaţia ar trebui soluţionată în maxim 20 de zile, conform procedurii, însă, având în vedere volumul documentaţiilor, termenul poate fi extins", a explicat purtătorul de cuvânt al CJ, Victor Popa.

Dacă după atribuirea contractului nu vor fi contestaţii, câştigătorii licitaţiei vor avea obligaţia să finalizeze staţiile de transfer în 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, la care se adaugă perioada de notificare a defecţiunilor, de doi ani. În cadrul proiectului de gestionare a deşeurilor, cel mai valoros contract vizează construcţia centrului de depozitare. Acest obiectiv urmează să se construiască pe terenul de 11 hectare preluat de la administraţia locală Feleacu. Amplasamentul se află în zona Tufele Roşii, adiacentă actualei rampe de gunoi de la Pata Rât. Costurile pentru acest proiect au fost evaluate la 32,4 milioane de euro. Deşi adjudecat de societatea Hidroconstrucţia, acest contract este blocat în instanţă din pricina contestaţiilor. În cadrul acestui proiect sunt vizate şi alte licitaţii: pentru construcţia de drumuri de acces, pentru achiziţionarea echipamentului de colectare a deşeurilor, pentru achiţionarea de pubele etc. În total, proiectul a fost evaluat la peste 76 de milioane de euro, din care 70% este asigurat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu.

 

Comenteaza