Bilanț parcuri Cluj. La Terenuri întârzie, dar Pădurea Clujenilor merge bine

Bilanț parcuri Cluj. La Terenuri întârzie, dar Pădurea Clujenilor merge bine

Viceprimarul Dan Tarcea a vorbit marți despre stadiul unor lucrări care se desfășoară în prezent în Cluj-Napoca.

Viceprimarul Dan Tarcea a vorbit de stadiul proiectelor "La Terenuri" din cartierul Mănăștur și despre "Pădurea Clujenilor", din zona Bulevardului Muncii.

Dacă "Pădurea Clujenilor", unde pe cele peste 21 de hectare de teren "sunt lucrări extrem de serioase, cu plantarea a peste 1.000 de arbori", va fi gata la final de 2021, Tarcea a spus că în ceea ce privește Baza Sportivă "La Terenuri", "din păcate, ritmul nu este cel pe care îl doream", în acest moment lucrările fiind realizate în proporție de doar 35%. 

"Conform termenelor contractuale, anul acesta trebuie să fie gata. Am câteva rezerve că vor reuși să recupereze acest termen, dacă nu, vom aplica sancțiuni", a spus Dan Tarcea, la Radio Cluj. 

Baza sportivă și parcul de agrement "La Terenuri", cu o suprafață de 4,2 hectare urmează să ofere clujenilor facilități cu acces liber pentru recreere, sport și relaxare pentru toate tipurile de public, de la copii la cei vârstnici, atât în aer liber cât și indoor (în sală), cu amenajări și dotări urbane de ultimă generație. 

Viceprimarul a vorbit și de Parcul Armătura.

"Vorbim de o zonă extrem de întinsă. Sunt 272 m de alei pietonale și le vom extinde la 2 km, acum nu sunt square-uri gardene, dar vor fi aproximativ 900 mp, 530 m de piste pentru biciclete, vom crește spațiile pentru agrement și joacă și numărul arborilor plantați, va fi un pod pietonal și velo peste Someș și vor fi și stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice", a precizat viceprimarul.

 

Comenteaza