Bilete de autobuz mai scumpe, din 1 iulie 2022, la Cluj-Napoca. VEZI NOILE TARIFE

Bilete de autobuz mai scumpe, din 1 iulie 2022, la Cluj-Napoca. VEZI NOILE TARIFE

Biletele și abonamentele pentru transportul în comun din Cluj-Napoca se scumpesc începând cu 1 iulie 2022.

Compania de Transport Public Cluj-Napoca susține că scumpirea vine ca urmare a unui nou contract de furnizare a energiei electrice, începând cu data de 1 decembrie 2021, unde prețul energiei electrice crește cu 135,8% adică de la 405,90 lei Mwh la 957,23 Mwh.

Noul tarif 

  • În prezent, un bilet pentru o călătorie costă 2,5 lei, iar de la 1 iulie acesta va costa 3 lei.
  • Pentru două călătorii, clujenii plătesc 5 lei, iar peste o lună aceștia vor trebui să scoată din buzunar 6 lei.
  • Și biletul pentru transportul de noapte se scumpește, de la 4 lei, cât e în prezent, la 5 lei.
  • Un bilet urban de 30 de minute va costa 3 lei de la 1 iulie față de 2,5 lei cât e în prezent, iar cel de 60 de minute va costa 6 lei. În prezent, biletul urban de 60 de minute costă 5 lei.


Și abonamentele CTP se vor scumpi începând cu 1 iulie 2022:

  • Un abonament pentru o zi pe toate liniile va costa 20 de lei față de 14 lei cât e în prezent.
  • Pentru un abonament pentru trei zile, toate liniile, va trebui să plătiți 33 de lei față de 23 de lei cât e în prezent.
  • Un abonament lunar pe o linie va costa 90 de lei. În prezent, el costă 70 de lei. Un abonament lunar pe două linii ajunge la suma de 122 de lei față de 95 de lei în prezent.
  • Un abonament lunar pe toate liniile nominalizat va costa 177 de lei de la 1 iulie față de 138 de lei cât e în prezent, iar pentru unul nenominalizat pe toate liniile veți plăti 214 lei față de 168 de lei cât costă acum.
  • Și abonamentele săptămânale se vor scumpi, pe o linie va costa 26 de lei față de 20 de lei, pe două linii veți plăti 41 de lei față de 32 de lei în prezent, iar pe toate liniile veți scoate din buzunar 57 de lei față de 45 de lei.
  • Un abonament pentru toate liniile pentru persoanele vârstnice, pensionari și cetățeni de onoare va ajunge la 78 de lei/lună față de 62,1 de lei în prezent, un abonament pentru o singură linie pentru bătrâni și pensionari va costa 40 de lei pe lună față de 31,5 lei.
  • Abonamentele lunare pentru studenți, masteranzi și doctoranzi cu reducere, pe bază de card, 120 de călătorii vor ajunge 88 de lei față de 70 de lei în prezent, iar abonamentele lunare pentru elevi, 120 de călătorii, vor costa 65 de lei față de 51 de lei în prezent.


Și amenzile se scumpesc. Dacă un bilet suprataxă costă în prezent 50 de lei, de la 1 iulie acesta va ajunge la 70 de lei.

Comenteaza