Blocul căruia îi cad tavanele. "S-a deplasat 17 centimetri. Vreau banii înapoi"

Blocul căruia îi cad tavanele.
Persoane care au cumpărat apartamente într-un bloc cu şapte etaje din Cluj sunt scandalizate, după ce au aflat că s-ar fi crăpat plăci şi pereţi ai imobilului.

Probleme serioase semnalate la un bloc care urmează să fie dat în folosinţă în curând, la Cluj, pe terenul fostei fabrici de porţelan Iris. Cei care au cumpărat apartamente au intrat în alertă după ce au observat că au apărut crăpături în pereţi, iar placa de beton dintre etajele I şi II este în pericol să cadă. Constructorul a intervenit de urgenţă cu grinzi metalice, pe care le-a introdus în apartamente pentru a susţine pereţii. De asemenea, ca să nu se spargă, la unele geamuri au fost instalate distanţiere. Totul din cauza săpăturilor la fundaţia următorului bloc din ansamblul de trei, care se construieşte pe amplasamentul fostei fabrici Iris.

S-a deplasat blocul sau sunt probleme cu polistirenul?

„Am auzit unul dintre proprietarii de apartament cum s-a certat cu constructorii. Omul susţinea că blocul s-a deplasat 17 centimetri şi îşi cerea banii înapoi. I s-a spus că, de fapt, de vină ar fi stratul de polistiren folosit la izolarea blocului, care ar fi fost pus greşit", a spus un clujean, care s-a nimerit în zonă la scandal. De altfel, mai multe persoane şi-au cerut deja banii de avans înapoi, după ce semnaseră contracte pentru apartamente în stadiul de proiect.

Sunt trei blocuri care urmează să se construiască la Iris, care vor avea intrări de pe străzile Oaşului (nr. 86-90) şi Treboniu Laurian. Două dintre clădiri sunt proiectate cu opt etaje (şapte plus unul retras), iar în mijloc va exista un bloc de unsprezece etaje (zece plus unul retras). Autorizaţiile de construire au fost eliberate de Primăria Cluj-Napoca în martie 2015.

Dezvoltatorul de pe afiş este Geromed SA Mediaş, însă între timp s-a schimbat: societatea a vândut proiectul de la Cluj. Potrivit Monitorului Oficial, în 6 mai 2016, acţionarii S.C. Geromed Gamma S.A. erau chemaţi să aprobe vânzarea terenului de pe strada Oaşului nr. 86-90, în suprafaţă totală de 9.119 mp, cumpărătorilor: a). Fundaţia Creştină Pro Deo, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Fericirii nr. 29, judeţul Cluj; b). S.C. Mondeo Residence - S.R.L., cu sediul în Bistriţa-Năsăud, str. Ursului nr. 12, judeţul Bistriţa; c). S.C. MFM Construct - S.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Oaşului nr. 86-90, judeţul Cluj. În noiembrie 2015, M.O. mai arată că Geromed a vândut 14.270 de metri pătraţi de teren către Mondeo Residence, 4.874 în Mediaş şi 9.396 în Cluj, la valoarea declarată de 74 de euro metru pătrat, ceea ce înseamnă un business de peste un milion de euro.

Mondeo Residence este firma unui acţionar Geromed, Viorel Marcel Hosu, iar MFM Construct este societatea fondată de Constantin Moraru, acţionar şi director general Geromed. Muncitorii de pe şantier spun că firma care se ocupă de blocuri este Mondeo.

Constructorul ne linişteşte: "Nu există nicio problemă"

Constructorul este MFC Cenadi Construct, al cărei administrator este Ciprian Cenadi. „Nu ştiu cine vă vinde astfel de informaţii. Nu avem probleme la nicio construcţie. Clădirea e gata, imediat se dă în folosinţă", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, Ciprian Cenadi.

Martorii îl contrazic însă pe Cenadi: "Marţi seara, macaraua băga grinzile metalice pe ferestre. Şi geamurile erau sprijinite de distanţiere, să nu se spargă".

"S-au mai băgat nişte grinzi. Cei de la Primăria ne-au cerut", ne-a asigurat o domnişoară de la biroul de vânzare a apartamentelor.

În blocul cu probleme nu mai este niciun apartament liber. S-au vândut deja toate locuinţele, care au două şi trei camere. Preţurile sunt de top: peste 1.000 de euro metrul pătrat de apartament finisat. Spre exemplu, un apartament cu living şi două dormitoare, de 56 de metri pătraţi, se vinde cu 57.200 de euro.

Criza a întârziat proiectul

Geromed a cumpărat fabrica Iris şi a demolat vechile clădiri. Proiectul imobiliar trebuia să pornească înainte de criză. „Nu se ştie sigur dacă vom putea să le construim, din cauza lipsei de fonduri. Băncile nu vor să mai dea credite, nici nouă ca dezvoltatori şi nici clienţilor. Există o oarecare stare de incertitudine în ceea ce priveşte finalizarea întregului proiect, dar vom merge tot pe paşi mărunţi, vom începe următorul bloc, dacă îl terminăm şi îl vindem, vom începe următorul bloc şi tot aşa. În loc să terminăm în 3 ani, cum ne-am programat, îl vom termina probabil în 10 ani", a declarat Constantin Moraru, director general la Geromed Mediaş, în 2009, pentru cotidiantr.ro. Până la urmă, proiectul de construire a blocurilor a pornit abia în 2015.

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) şi Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru construirea ansamblului cu funcţiuni mixte de pe strada Oaşului nr. 86-90 în incinta fostei fabrici de porţelan Iris a fost aprobat încă din 2007 de către Consiliul Local Cluj-Napoca. În avizul de la urbanism se atestă că este vorba despre o derogare - schimbare a funcţiunii zonei de 6,1 hectare, încadrată în vechiul Plan Urbanistic General ca A4 (zonă de activităţi productive), în centru de cartier. Aceasta este justificarea avizării unui regim de înălţime de la demisol şi două etaje la demisol plus zece etaje pentru locuinţele din viitorul ansamblu, după cum atestă avizul din 23 mai 2007, eliberat de primărie în favoarea societăţii Geromed. Pentru ansamblul delimitat de străzile Oaşului, Jan Huss, Iris şi Treboniu Laurean, municipalitatea a emis atunci autorizaţii parţiale de construire. Una pentru transformarea clădirilor de pe Oaşului în apartamente şi o a doua pentru reconversia şi înălţarea clădirilor din dreptul străzii Treboniu Laurean, cele care sunt abia acum în curs de edificare.

 

Comenteaza