News alert Video Boc a decis: “Piețele publice vor funcționa în aer liber, cele private să își ia avizele”

Boc a decis: “Piețele publice vor funcționa în aer liber, cele private să își ia avizele”
Piețele volante din oraș se vor redeschide, în ciuda răcirii vremii | Foto: Cluj Life

Piețele agroalimentare publice din Cluj-Napoca vor funcționa în regim deschis de luni. Edilul clujean s-a arătat dispus să sprijine piețele private Mihai Viteazul și Ion Meșter, iar situația Pieței Mărăști rămâne incertă. Acesta s-a filmat duminică, în Piața Zorilor, cartierul în care locuiește.  

“De luni dimineață, vor rămâne funcționale toate cele cinci piețe ale noastre; Hermes, Grigorescu, Zorilor, Flora și IRA vor funcționa în regim deschis. În Zorilor vor fi amenajate standuri afară, deja vedeți marcate cu verde locurile deja stabilite, pe ambele laturi ale pieței. Vor fi amenajate locuri pentru ca acei 12 producători să poată să vândă în această piață și să poată avea în continuare locații asigurate în regim deschis.

Săptămâna viitoare vremea se anunță a fi mai bună, deci se va putea vinde în continuare afară, vom căuta soluții ca și în cazul în care aceasta se înrăutățește ele să rămână funcționale. La fel, Piața Hermes, cu 30 de producători, Piața Grigorescu, cu 16, Piața Flora, cu 30, Piața IRA, cu 40, vor rămâne funcționale în regim deschis.

Piețele volante vor fi și ele deschise: cea de la Sala Sporturilor va funcționa marți, vineri și sâmbătă, după programul 10:00-17:00, iar joi, cea din Gheorgheni, la parcarea din capătul liniei 3. Prin aceasta asigurăm posibilitatea producătorilor să își vândă produsele de sezon și să își poată continua activitatea într-un regim aproape de o situație normală.

Din nefericire, nu trăim vremuri obișnuite, situația din spitale devine tot mai dificilă, astfel că și pe această cale, prin ceea ce face fiecare dintre noi, încercăm să ajutăm sistemul sanitar să nu intre în colaps și virusul să fie ținut sub control. Duminică, de la 14:00, după ce piețele primăriei se închid, vom amenaja la fiecare dintre acestea mesele, astfel încât activitatea să se desfășoare în regim deschis funcțional.

Sunt și piețe private - Mihai Viteazul, Ion Meșter - le vom acorda ajutor pentru a putea să își continue activitatea, în condițiile în care vor obține aviz favorabil de la Direcția de Sănătate Publică, așa cum a făcut și primăria. Dragi clujeni, aveți grijă de voi și respectați regulile elementare de igienă, distanțarea fizică și purtatul măștii, iar atunci cu siguranță vom reuși să trecem și peste acest moment mai dificil!”.

Comenteaza