Boc a invocat prietenia cu chinezii investitori, fără să înduplece opoziţia

Boc a invocat prietenia cu chinezii investitori, fără să înduplece opoziţia
Consilierii USL l-au faultat pe primarul Emil Boc, lăsându-l în imposibilitatea de a adopta un proiect de hotărâre ce viza prelungirea unor contracte de comodat, pentru o serie de spaţii atribuite unor asociaţii ori societăţi comerciale. Un exemplu în sensul acesta este spaţiul alocat Asociaţiei de Prietenie cu Republica Populară Chineză dar şi spaţiul alocat societăţii Fărcaş Parcul Distractiv, aflat în vecinătatea stadionului.

Înainte să prindă de veste, primarul Emil Boc s-a trezit, în şedinţa Consiliului Local de ieri, cu un proiect important trântit de către opoziţie. Aşa se face că o serie de entităţi, precum Asociaţia de Prietenie cu Republica Populară Chineză, Asociaţia Filantropică Medical Creştină Cristiana sau SC Fărcaş Parcul Distractiv SRL au rămas, cel puţin în teorie, fără spaţii. Degeaba a încercat Boc să-i certe pe PSD-işti şi să-i ameninţe că îi va pârî premierului Victor Ponta, pentru că strică relaţile României şi ale Clujului cu prietenii chinezi (în condiţiile în care Ponta tocmai ce s-a întros din China, cu planuri mari de investiţii). N-a găsit nici un soi de înţelegere din partea consilierilor social-democraţi. Aceştia l-au acuzat pe Emil Boc că a pus la grămadă toate contractele ce vizau prelungirea termenelor pentru ocuparea acestor spaţii, tocmai pentru a masca faptul că unele organizaţii nu au respectat teremenul legal în care îşi puteau prelungi contractul. „Indiferent cine sunt cei care ocupă aceste spaţii, au obligaţia să respecte teremenele de depunere a cererilor de prelungire. Că sunt chinezii, că este vorba despre cei care deţin acel parc lângă stadion, sunt sarcini şi obligaţii pe care trebuie să le respecte toată lumea", a subliniat consilierul local Claudia Anastase (PSD).

Ea a adăugat că în cazul societăţii care deţine parcul de lângă stadion s-au trasat sarcini foarte clare. „Acel spaţiu arată foarte rău. Societatea Fărcaş nu a ţinut seama de nici una din recomandările noastre, de ce să-i mai prelungim contractul?", a comentat Anastase. Consilierul PDL, Radu Moisin, a explicat că în cazul în care societatea Fărcaş Parc Distractiv ar fi scoasă de pe actualul amplasament, ar rămâne un loc gol, neatractiv, plin de nămol. „Nu avem ce să punem în loc. Ar fi mai bine să rămânem acolo cu un morman de pământ? Ar arăta mai bine aşa?", a comentat Moisin. El a atras atenţia că blocarea acestui proiect de hotărâre afectează şi aosciaţii care şi-au respectat obligaţiile, precum Asociaţia Filantropică Medical Creştină, care deţine o clinică gratuită în Mănăştur. „Ce facem, lăsăm şi această clinică pe drumuri?", a întrebat Moisin. Anastase i-a replicat că nu ar fi trebuit să pună toate aceste entităţi la grămadă şi atunci nu s-ar fi ajuns în această situaţie. USL nu a votat, prin urmare, acest proiect, astfel că primarul Emil Boc s-a văzut nevoit să convoace o şedinţă de înadată. „Eu răspund de relaţia cu China, nu putem să lăsăm în aer acest parteneriat. Asociaţia aceasta a făcut demersuri pentru ca demararea investiţiei Tarniţa - Lăpuşteşti, cum să-i lăsăm fără spaţiu? Ce-i voi spune premierului Ponta, că nu doriţi să aveţi parteneriat cu chinezii, care ne-au promis sprijin şi care vor să investească în România. Eu propun să revenim şi să votăm acest proiect, chiar nu-mi imaginam că nu va trece de votul dumneavoastră", a comentat Boc. Consilierii USL au refuzat însă să rămână la şedinţa de îndată, mai ales că aceasta s-a organizat cu o întârziere de peste două ore. 

 

Comenteaza