Foto Boc, în prima zi de relaxare: A aruncat la coşul de baschet, a tras la poarta de fotbal şi a jucat tenis de masă într-un parc nou

Primarul Clujului a inaugurat un parc finanţat din fonduri europene.

Primarul Emil Boc s-a bucurat ca un copil de prima zi de libertate după starea de urgenţă.

Edilul a inaugurat un parc în Cluj-Napoca, finanţat din fonduri europene, şi a aruncat cu mingea la un coş de baschet, a şutat cu mingea la o poartă de fotbal şi a jucat tenis de masă cu unul dintre viceprimari. 

„Dacă aperi îţi iau o îngheţată, dacă nu aperi, trebuie să iei un 10 la şcoală. Staţi să vă dau o servă că m-am enervat că nu mi-a intrat nicio servă din cele ale mele (...) De câtă vreme nu am mai fost afară. Mă bucur că se bucură şi copiii de această bază sportivă modernă”, spune Emil Boc, primar Cluj-Napoca .

Parcul Între Lacuri a fost plin astăzi, iar zeci de persoane, pensionari sau copii, au profitat de vremea caldă şi au ieşit pentru a se plimba sau a sta pe bancă. 

„Ne bucurăm că am scăpat, noi nu am avut libertate că tot timpul am lucrat, în sănătate”.

Tot ce ţine de vegetaţie, zone verzi şi sistemul irigaţii în cadrul proiectului de amenajare a noului parc Între Lacuri este realizat de clujenii de la Eco Garden Construct.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza