Boc, luat la rost de un clujean: "oamenii s-au săturat de politica bătăii de joc"

Boc, luat la rost de un clujean:
Evenimentele din ultimele zile au înfierbântat la maxim sângele cetăţenilor. Sătul de şantierele omniprezente şi prost semnalizate, de promisiunile goale şi de proiectele nefinalizate, un clujean l-a luat la rost pe edilul municipiului, Emil Boc.

Prin intermediul unei sesizări postate pe portalul domnuleprimar.ro, el şi-a adus în atenţia autorităţilor nemulţumirile, legate în special de modul în care primarul administrează oraşul. El susţine că Boc a fost, în ultimul an, un reprezentant al politicii merge şi aşa şi al haosului.

"Domnule primar, luaţi aminte la ce se întâmplă zilele acestea! Oamenii s-au săturat de politica bătăii de joc, de dispreţul cu care am tot fost trataţi. Şi asta nu se aplică doar la nivel guvernamental, dar şi la cel al vieţii de zi cu zi, inclusiv aici în Cluj.

De cel puţin un an de zile aţi fost un reprezentant de frunte al politicii "merge şi aşa", al haosului, al promisiunilor SF, al proiectelor începute dar niciodată lucrate eficient şi terminate la timp.

Acum câteva săptămâni o persoană nevăzătoare a căzut în una din numeroasele gropi săpate în Cluj. Din fericire nu a păţit nimic grav, dar dacă Doamne fereşte se solda cu o victimă, nu credeţi că eraţi responsabil moral pentru acest lucru, prin faptul că sub mandatul dvs aţi permis acest mod de a se lucra la noi în oraş? Din păcate nu e un caz izolat şi zi de zi confortul şi siguranţa noastră sunt puse la încercare de aceste probleme", a scris el. 

În continuare, clujeanul a evidenţiat trei principale probleme ce ar trebui rezolvate cât de curând: organizarea de dezbateri publice pe tema şantierelor din oraş, reformarea poliţiei locale şi creşterea transparenţei în comunicare. 

"Ar trebui ca de urgenţă:

1. să supuneţi dezbaterii publice un regulament privind lucrările din Cluj, prin care să existe clar transparenţă şi dezbateri publice în ceea ce priveşte proiectele tehnice (să nu ne trezim ca acum cu copaci tăiaţi, trotuare distruse etc), să fie clar cine e firma care se ocupă, care e inspectorul din primărie care supraveghează etc. Să existe clar termene de finalizare, obligaţii şi penalizări ale părţilor în caz de neîndeplinire a proiectului.

2. O reformare drastică a poliţiei locale. E inadmisibil ca la orice problemă ridicată aici dvs să ne răspundeţi că să apelam la telefon poliţia locală pentru promptitudine în acţiune, sau că poliţia "are zona în monitorizare" etc. Dar situaţia de pe teren să fie aceeaşi zi de zi, sau chiar să involueze. Vă acoperiţi doar de justificări, dar realitatea ne doboară pe toţi. Poliţia locală trebuie să patruleze, să dea amenzi zi de zi tuturor celor care încalcă reglementările.
3. Transparenţă în comunicare, în general. La sesizarile de aici răspundeţi când şi cum (şi la multe rămânem cu răspunsurile fade de care ziceam mai sus, în fapte nimic). Comunicare cu presa doar în conferinţe de presă "ad hoc" de pe şantierele din Cluj, unde răspundeţi doar la două întrebări şi apoi plecaţi. Dezbateri publice zero"
, a mai scris el. 

În final, clujeanul i-a solicitat primarului să dea dovadă de "un pic de înţelepciune" şi să asculte vocea cetăţenilor.

Comenteaza