61.415 de persoane peste 65 de ani la Cluj-Napoca. 1.700 vor primi ajutor de la primărie

61.415 de persoane peste 65 de ani la Cluj-Napoca. 1.700 vor primi ajutor de la primărie

Primarul Emil Boc a precizat că 1.702 persoane vârstnice din municipiu au solicitat sprijinul primăriei în contextul crizei create de criza coronavirusului.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

”Referior la senorii cetății, noi suntem alături de ei, și pentru că, potrivit ordonanței militare, au la dispozițiile doar intervalul 11:00-13:00 pentru cumpărăturile de strictă necesitate, fac apel la toți ceilalți clujeni ca între acele ore să lase libere supermarketurile și farmaciile.

Noi, ca administrație locală, avem obligația, prin ordonanță, de a sprijini persoanele peste 65 de ani fără susținători sau care nu au niciun fel de ajutor. La nivelul municipiului există 61.415 de persoane peste 65 de ani. De ieri, am pus în funcțiune telefonul special pentru vârstnicii care au nevoie de ajutor 0372/280 499, la care răspund șapte operatori și preiau solicitările.

Am contactat 732 de asociații de proprietari de la care am primit contactele pentru 699 de persoane vârstnice care intră sub incidența acestei ordonanțe. Am luat contact și cu toate bisericile care ne-au pus la dispoziție bazele lor de date. Și împreună cu evidențele noastre de la Direcția de Asistență Socială (DAS) am ajuns la o bază de date comună.

În prezent în baza noastră de date avem 1.702 persoane peste 65 de ani, care intră sub incidența acestei ordonanțe, adică nu au susținători sau alte forme de ajutor. Dintre acestea, 210 deja primesc de azi sprijin prin funcționarii DAS și prin unele asociații care oferă servicii sociale.

Unele asociații le duc pachete alimentare pentru o săptămână, le cumpără apă plată, medicamente. Ce e important să știe cei peste 65 de ani este că toți acești voluntari care colaborează cu noi trebuie să aibă asupra lor legitimații de voluntar vizate de ISU”, a spus primarul Emil Boc.

Acesta a adăugat că municipalitatea are grijă în această perioadă și de persoanele fără adăpost. ”Noi avem 126 locuri disponibile, iar 119 ocupate, am putea avea în plus 35 locuri la Prison Fellowship, dacă printr-un sprijin privat reușim operaționalizarea lor, și ar mai fi încă 30 de locuri care pot fi amenajate de urgență dacă va fi cazul”, a spus Emil Boc.

Primarul a făcut referire la comunitatea de la Pata Rât. ”În privința persoanelor care locuiesc acolo am dispus o curățenie masivă în zonă, multe s-au întors în Cluj-Napoca în aceste zile și au fost prinse în programul de ajutor social.

De asemenea, acolo există unitățile de igienă mobilă și după ce se va face și curățenia se vor monta toalete ecologice, iar cei care se încadrează, potrivit legii, vor primi ajutor social și masă de la cantina socială”, a spus Emil Boc.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza