Bugetul judeţului, negociat cu opoziţia

Bugetul judeţului, negociat cu opoziţia
Consilierii judeţeni ai PSD au negociat bugetul pe 2011 cu preşedintele Alin Tişe, propunând o serie de majorări de fonduri, atât la capitolul culte şi cultură, cât şi pentru spitale. Tişe spune că a fost deschis la propunerile PSD şi că s-a ajuns la o formă finală a bugetului, ce urmează să fie adoptată în şedinţa de astăzi.
Bugetul general al judeţului pe 2011 se ridică la 613,4 milioane de lei. Reprezentanţii PSD s-au declarat mulţumiţi de modul în care au decurs negocierile. “Toate amendamentele ne-au fost acceptate, aşa că vom susţine proiectul de buget pe 2011”, a anunţat liderul grupului de consilieri PSD, Valentin Cuibus. Printre amendamentele social-democraţilor se află alocarea a 500.000 de lei pentru cofinanţarea, împreună cu autorităţile locale, a unui proiect de introducere a apei potabile în şcolile din mediul rural, estimat la 1 milion de lei.

De asemenea, PSD a solicitat majorarea bugetelor alocate sportului şi cultelor - sportul va primi 200.000 de lei în plus, ajungând la 1 milion, aceeaşi suplimentare mergând şi spre culte, capitol care va ajunge la 700.000 de lei. Între 200.000 şi 1 milion de lei au mai obţinut social-democraţii pentru câteva unităţi medicale: Spitalul Judeţean de Urgenţă, Centrul de Diabet, Clinica Maxilo-Facială II, Chirurgie II şi Clinica de Radiologie. Preşedintele CJ, Alin Tişe, a precizat că a ţinut seama de propunerile tutoror partidelor. “În primul rând, am avut în vedere programul de investiţii, unde avem cheltuieli ce nu suportă amânare, precum stadionul, aeroportul, dar nu numai. În rest, mi-am arătat dispoziţia de a împărţi, de comun acord, toate cheltuielile prevăzute în buget”, a spus Tişe.

Comenteaza