Câmpia Turzii, înecată de fumul de la groapa de gunoi

Câmpia Turzii, înecată de fumul de la groapa de gunoi
Rampa de gunoi din Câmpia Turzii arde de trei zile, tot oraşul fiind învăluit într-un fum înecăcios. Pompierii se chinuie să stingă focarele, însă din pricina căldurii sunt foarte greu de controlat.

Reprezentanţii societăţii SLCIAS, care administrează groapa de gunoi din Câmpia Turzii, au informat că focarele au cuprins peste 15% din suprafaţa rămpii. De sâmbătă şi până ieri, pompierii şi angajaţii SLCIAS au lucrat non-stop pentru a stinge incendiul, fără a reuşi în totalitate. Cetăţenii din Câmpia Turzii au semnalat faptul că de trei zile oraşul este învăluit într-un fum înecăcios. Ei aşteaptă ca administraţia locală să închidă definitiv această rampă, însă până când acest lucru se va întâmpla, SLCIAS continuă să o aglomereze, inclusiv cu deşeuri care provin din afara judeţului.

Consiliul Judeţean Cluj a cerut administraţiei locale Câmpia Turzii să înceteze să mai preia deşeuri din afara Clujului. "Noi avem termen să închidem toate aceste rampe neconforme, potrivit normelor europene. În condiţiile în care administraţia Câmpia Turzii continuă să primească gunoaie de peste tot, vom fi nevoiţi să plătim înzecit pentru a ne achita de sarcina închiderii acestei rampe", a explicat vicepreşedintele administraţiei judeţene, Radu Bica. Directorul societăţii SLCIAS, care administrează rampa din Câmpia Turzii, Adi Mischian, a afirmat că data oficială pentru închiderea rampei de la Câmpia Turzii este 16 iulie 2012. "Din păcate, nu avem cum să stopăm contractele pe care le avem încheiate cu furnizorii din alte judeţe pentru că nu am mai reuşi să ne susţinem activitatea. Însă am luat o hotărâre importantă, şi anume, să impunem o taxă suplimentară pentru deşeurile care vin din afara judeţului. Cu acordul Consiliului Local, am convenit să percepem câte 1 leu pe tonă, taxă suplimentară pentru fiecare transport de deşeuri care vine din afara Clujului. Aceşti bani vor fi puşi într-un cont special şi vor putea fi utilizaţi anul viitor pentru închiderea rămpii", a afirmat Adi Mischian.

Între timp, gunoiul din Câmpia Turzii a căzut pradă focului, iar pompierii se chinuie de trei zile să-l stingă, însă fără prea mare succes. "Un dezastru ecologic. De trei zile arde groapa de gunoi, iar oraşul este înecat într-un nor negru de fum", a transmis Vlad Paşca pentru ZIUA de CLUJ. Reprezentantul Relaţiilor cu publicul din cadrul Primăriei Câmpia Turzii, Georgeta Petrovan, a explicat că situaţia s-a îmbunătăţit şi că pompierii lucrează în continuare pentru a îndepărta focarele. "A bătut puţin vântul şi fumul a fost împrăştiat, însă s-a muncit foarte mult, şi la ora aceasta focul a fost îndepărtat", a spus Petrovan.

La rândul său, Mischian susţine că s-a transportat pământ mult pentru acoperirea focarelor, dar că din pricina căldurii este foarte greu ca acestea să fie eliminate în totalitate. "Pe moment, focul a fost îndepărtat, apoi au reapărut noi focare. De trei zile muncim fără oprire, atât noi, angajaţii SLCIAS, cât şi pompierii. Din păcate, este foarte cald, nu a plouat deloc de săptămâni întregi şi e foarte greu să stopăm focarele", a spus Mischian. El a precizat însă că situaţia nu e foarte gravă, dat fiind faptul că a fost afectată doar o suprafaţă de 15%, din groapa de gunoi. "Suprafaţa de depozitare a gunoiului măsoară 3,5 hectare. Din această suprafaţă, cam 15% a fost cuprinsă de foc. Să sperăm că în cel mai scurt timp vom reuşi să-l îndepărtăm complet", a spus Mischian.

 

 

Comenteaza