Canicula nu a trecut de tot / Nu uitați de recomandările DSP Cluj!
- Scris de Anca Colibasanu
- 01 Aug 2024, 11:01
- Administraţie
- Ascultă știrea
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Cluj (DSP Cluj) au atras atenția, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, asupra măsurilor pe care trebuie să le avem în vedere pe vreme de caniculă, în plin sezon estival.
Directorul DSP Cluj, Mihai Moisescu, spune că clujenii sunt tot mai atenți cu recomandările specialiștilor în cazul caniculei. El a subliniat importanța recomandărilor specialiștilor având în vedere că temperaturile vor mai urca.
„În cadrul ședinței Colegiului Prefectural, directorul Direcției de Sănătate Publică Cluj, dr. Mihai Moisescu-Goia, a vorbit despre recomandările pentru populație în vederea prevenirii efectelor caniculei și a subliniat faptul că se observă o grijă mai mare a oamenilor în ceea ce privește hidratarea și evitarea efectuării deplasărilor la orele amiezi, atât a copiilor mici cât și a seniorilor.
Având în vedere că încă ne aflăm în plin sezon estival, iar valorile temperaturilor vor mai urca în perioada următoare, recomandăm respectarea indicațiilor Direcției de Sănătate Publică”, au transmis reprezentanții Prefecturii Cluj.
Vă reamintim recomandările pe timp de caniculă ale specialiștilor în sănătate.