Câştigătorii “războiului palatelor”: clujenii rămân cu gunoiul în faţa blocului

Câştigătorii “războiului palatelor”: clujenii rămân cu gunoiul în faţa blocului
Cluj-Napoca a rămas din nou cu gunoaiele în stradă. Nici primăria, nici Consiliul Judeţean, nici Garda de Mediu/Agenţia de Mediu n-au pus la punct o soluţie legală pentru depozitarea deşeurilor, înainte de finalizarea primei celule din depozitul ecologic, finanţat din bani europeni, aflat în construcţie în zona Tufele Roşii, cu termen octombrie 2013.

Maşinile de gunoi au fost blocate, azi, la poarta rampei temporare de depozitare de la Pata Rât. Nu se depozitează niciun kilogram de gunoi până nu se stabileşte conturul de închidere a noii rampe, a fost ordinul dat de directorul Salprest Rampă, Eugen Vereş. Primarul Emil Boc şi preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, se contrează de câteva zile în declaraţii pe tema a 200.000 de mc de deşeuri deja stocate lângă vechea rampă închisă în 2010 - cine va plăti transportul lor la noul depozit ecologic, după ce acesta va fi gata. Când, de fapt, proiectanţii au prevăzut situaţia şi au inclus cantitatea în parametri de închidere a rampei.

Potrivit Medana Company (membru a Eco Engineeering Grup, proiectanţii din proiectul de management al deşeurilor finaţat din bani europeni şi gestionat de Consiliul Judeţean), parametrii de proiectare pentru închidrea rampei de la Pata Rât includ un volum adiţional de deşeuri depozitat în perioada de tranziţie şi anume 558.6000 de mc. Adică ce se va depozita la rampă, de la sistarea depozitării (conform normativelor şi dispoziţiei Gărzii de Mediu) din vara lui 2010 şi până la deschiderea primei celule ecologice.

Dacă ar fi luaţi în calcul aceşti parametri, la Cluj-Napoca, n-ar fi nicio problemă cu depozitarea deşeurilor. Consiliul Judeţean ar lansa licitaţia de închidere a rampei cu tot cu deşeurile deja stocate şi, din octombrie, când s-a estimat că va fi gata prima celulă de depozitare ecologice, gunoaiele Clujul s-ar stoca aici.

Dacă ar fi să se mute actualele deşeuri stocate pe platforma temporară de la Pata Rât (deschisă lângă actuala rampă unde s-a sistat din 2010 depozitarea) în noua celulă ecologică, Clujul ar avea din nou o problemă. Prima celulă amenajată pe 10 hectare este gândită să facă faţă deşeurilor colectate în decurs de cinci ani. Dacă aici s-ar muta deşurile stocate în ultimii patru ani lângă vechea rampă de la Pata Rât, atunci, după un an, şi această celulă ecologică ar fi depăşită.

Or, primarul Emil Boc şi preşedintele Consiliului Judeţean Horea Uioreanu au pornit o luptă între palate pe tema depozitării gunoaielor. Se bat în declaraţii politice, dar nu au reuşit să rezolve problema depozitării gunoaielor.

Uioreanu spune că 200.000 de tone de gunoi sunt stocate ilegal, în prelungirea gropii de la Pata Rât şi de aceea licitaţia ce vizează închiderea şi ecologizarea acestui amplasament nu poate fi lansată. Mai mult, acesta spune că proiectul iniţial trebuie modificat, cu menţiunea că pentru toată cantitatatea suplimentară de deşeuri trebuie să plătească Primăria Cluj-Napoca, pentru că a permis operatorului de salubritate să comită această ilegalitate.

În schimb, primarul Emil Boc a declarat că pâinea şi cuţitul în cazul depozitării deşeurilor din Cluj sunt la Consiliul Judeţean care trebuia să termina depozitul ecologic pentru deşeuri.

Cu toate acestea, există o corespondenţă între primărie şi Consiliul Judeţean din primăvara şi vara lui 2010 referitoare la problema depozitării gunoaielor, după sistarea depozitării deşeurilor la Rampa Pata Rât, potrivit termenelor asumate de România faţă de Uniunea Europeană.

În 16 martie 2010, Consiliul Judeţean răspunde primăriei cu privire la depozitarea deşeurilor din Cluj-Napoca după sistarea depozitării la depozitul Pata Rât şi comunică asupra necesităţii „demarării demersurilor de către operatorul actualei rampe de la Pata Rât în vederea realizării unui depozit pentru stocare temporară a deşeurilor menajere în imediata vecinătate a depozitului neconform Pata Rât. Motivele care au condus la această soluţie sunt: locaţia propusă este în apropierea viitorului Depozit Central din cadrul Sitemului de Management Integrat al Deşurilor, astfel, după punerea în funcţiune a Depozitului Central, deşeurile stocate temporar vor putea fi mutate pentru depozitarea finală. Locaţia propusă fiind în imediata vecinătate a depozitului Pata Rât, nu va influenţa fluxul actual al depozitării deşeurilor menajere". Adresa este semnată de fostul preşedinte Alin Tişe. Acesta mai transmite, într-o altă adresă, din 15 iunie 2012, că „datorită faptului că în prezent judeţul Cluj nu deţine niciun titlu asupra terenului aferent depozitului de deşeuri de la Pata Rât, vă aducem la cunoştinţă imposibilitatea noastră de îndeplinire a prevederilor acordului de Mediu nr. 18 din 12.08.2010 (de închidere a vechii rampe). Nu în ultimul rând, vă comunicăm că, până la momentul transferului dreptului de proprietate asupra terenului arătat, responsabilitatea pentru nerespectarea termenelor de închidere şi ecologizare a depozitului de deşeuri urbane neconform Pata Rât aparţine în exclusivitate Primăriei Cluj-Napoca". Primăria comunicase forului judeţean în 22 mai 2012 că nu poate transfera dreptul de administrare a terenului ocupat de depozitul de deşuri neconform de la Pata Rât pentru închiderea vechii rampe.

Primăria a blocat situaţia, deoarece nu avea soluţionată situaţia juridica a terenului de la Pata Rât ocupată de actuala rampă. Forul judeţean a venit cu soluţia de compromis - depozitare temporară lângă vechea rampă. Garda de Mediu a fost informată asupra situaţiei, Agenţia de Mediu a dat avizeze necesare. Cu toate acestea, anul trecut, Garda Naţională a aplicat amenzi şi a sistat orice depozitare la Pata Rât (în toama anului trecut, preţ de câteva zile), în prezent Consiliul Judeţean vine cu argumentul depozitare ilegală, când de fapt el a fost cel care a girat această soluţie, având în vedere că nu a putut termina la timp depozitul nou pentru gunoaiele Clujului.

„Eu am luat amendă, am plătit amenda şi mai aştept să mă cheme la procuratură pentru că Garda de Mediu mi-a făcut denunţ penal. Deşi în prezent sunt autorizat pentru a depozita deşeuri, lucrez la documentele de extindere a platformei temporare de deşeuri. Am oprit astăzi (ieri - n.red.) accesul maşinilor de gunoi în rampă, până când nu vine Garda de Mediu şi Consiliul Judeţean şi Primăria să rezolve probleme legate de conturii gropii care trebuie închise. Eu înţeleg declaraţiile politice şi că toate lucrurile trebuie puse la semne, însă, aşa cum a spus la o întâlnire prefectul, suntem penibili", a declarat directorul Salprest Rampă, Eugen Vereş.

Primarul Emil Boc a declarat, ieri, că, în ciuda divergenţelor şi declaraţiilor dintre palate, problema depozitării gunoialor legal la Cluj va fi rezolvată. El a menţionat că a vorbit la telefon cu preşedintele Uioreanu şi că este convins că lucrurile vor intra în normal, în aşa fel încât clujenii să nu fie afectaţi şi să nu li se mai strângă gunoaiele pentru că firmele nu au unde să-l depoziteze.

 

 

Comenteaza