Video Cât de pregătit este Floreștiul pentru prima zăpadă a sezonului! Primarul: „Vom face față”

Cât de pregătit este Floreștiul pentru prima zăpadă a sezonului! Primarul: „Vom face față”
| Foto: Facebook.com/Traiesc în Florești

Prognoza meteorologilor arată că prima ninsoare adevărată la Cluj ar putea să vină chiar zilele următoare. În zona de munte a județului a nins deja, iar utilajele de deszăpezire au avut primele intervenții. 

Edilul celei mai mari comune din țară, Bogdan Pivariu, a fost întrebat, la ZIUA LIVE, cum s-au pregătit autoritățile din Florești pentru venirea iernii.

Există operatori care și-au făcut treaba cu brio și în anii trecuți. Au echipat utilajele pentru a fi pregătiți oricând. Există deja stocuri pentru a putea interveni. Din punct de vedere meteorologic, cred că este o perioadă normală și ne putem aștepta ca oricând ninsoarea să cadă peste noi. Este normal să ajungă și în comunitatea noastră. Suntem pregătiți din acest punct de vedere. Cei care lucrează și care au în sarcină acest serviciu de deszăpezire sunt pregătiți pentru a face față, așa cum au făcut-o și în alți ani”, a declarat, la ZIUA LIVE, primarul Floreștiului.

Amintim, sfârșitul săptămânii trecute a adus primele acțiuni de deszăpezire, din acest sezon rece, în zona de munte a județului Cluj.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, intervențiile s-au desfășurat prompt și eficient, pe două drumuri județene, respectiv pe:
- drumul județean DJ 107P, pe raza comunei Mărișel, și pe
- drumul județean DJ 108C, pe sectorul de drum Răchițele – Doda Pilii – Ic Ponor.

Prestatorii serviciilor de deszăpezire a drumurilor județene din Cluj sunt:

Lotul 1 – zona Huedin: Maxi Prest RCE SRL;
Lotul 2 – zona Gilău: Maxi Prest RCE SRL;
Lotul 3 – zona Turda: Maxi Prest RCE SRL;
Lotul 4 – zona Gherla: Opentrans SRL;
Lotul 5 – zona Dej: SC Diferit AG SRL.

Comenteaza