Cât s-a plimbat Boc pe banii Primăriei în 2014

Cât s-a plimbat Boc pe banii Primăriei în 2014
Primarului îi place să se plimbe prin străinătate pe banii publici: de la începutul anului și până acum, edilul Emil Boc a ținut-o tot dintr-o deplasare în străinătate în alta. Aflați unde a fost și cât a cheltuit.

În primele șase luni ale anului, primarul municipiului Cluj-Napoca a avut nu mai puțin de șase deplasări în străinătate. Promovarea imaginii orașului pe care îl conduce a costat peste 21.000 de lei, bani proveniți din bugetul local.

Germania, Grecia, Belgia, Franța și China

Prima sa deplasare a fost în Germania, la Berlin, unde, în perioada 28 februarie-3 martie, a participat la trei evenimente. Primul a fost Adunarea Generală „A New Narrative for Europe", eveniment prezidat de Manuel Barosso, Președintele Comisiei Europene. După, a participat la o întâlnire de lucru din cadrul inițiativei „Cities for Europe" (Orașe pentru Europa), unde s-a discutat despre descentralizare și despre aspectele strategice legate de rolul orașelor în procesul de dezvoltare europeană.

Ultima conferință la care a participat a fost „A Soul for Europe" (Un suflet pentru Europa), unde s-a discutat despre cauzele culturale care au dus la apariția Primului Război Mondial, respectiv despre factorii culturali care ar putea ajuta la integrarea europeană. Pentru ca Emil Boc să poată participa la cele trei evenimente, s-au cheltuit 2.285 de lei.

La doar șase zile după întoarcerea de la Berlin, Boc a pornit din nou la drum, de data asta spre Salonic, Grecia, unde, în 9 și 10 martie a participat la un eveniment pe tema tineretului. Pentru cele două zile petrecute în Grecia, a cheltuit aproape la fel de mult ca și pentru cele patru petrecute la Berlin. Mai exact, vizita sa pe meleagurile elene a costat 2.141 lei.

Două săptămâni mai târziu, în 25 martie, primarul a făcut o nouă deplasare în străinătate, la Strasbourg, Franța, pentru a participa la cea de-a 26-a sesiune a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. Aceasta a fost și cea mai necostisitoare deplasare: din bugetul instituției au fost cheltuiți abia 21 de lei, costurile de transport și cele aferente vizitei fiind suportate de Comisia Europeană.

Nu a trecut nici o săptămână jumătate de la această deplasare și Boc a pornit din nou în afara granițelor țării, spre Bruxelles, Belgia. Acolo, în 4 aprilie a participat la „European Global Summit-Going Local on Roma Inclusion", eveniment la care a prezentat proiectele locale de incluziune socială a romilor. Vizita sa de o zi a fost treia cea mai costisitoare din cele efectuate în acest an, costul său fiind de 2.824 lei.

După această deplasare a făcut o pauză de trei săptămâni până la următoarea vizită în țări străine. În 25 și 26 aprilie, a călătorit tot la Bruxelles, la Adunarea generală extraordinară a Forumului European de Tineret. De data aceasta nu a mai mers singur, ci a fost însoțit și de către directorul executiv al Fundației SHARE, Andras Farkas, și de Diana Apan, responsabilul la nivel operațional în relația cu municipalitatea al acestei fundații. Cei trei au cheltuit pentru această vizită 3.086 de lei.

Ultima sa vizită, și cea mai costisitoare, în străinătate, a avut loc la o lună și două săptămâni după întoarcerea în Cluj. De data aceasta nu a mai călătorit în Europa, ci, între 6 și 12 iunie, a mers în orașul Ningbo, din Republica Populară Chineză, localitate cu care autoritățile locale au semnat și un contract de colaborare în domeniile economic, comercial, educaţional şi medical.

Delegația formată din primarul Emil Boc, Carmen Marc, șeful biroului de relații externe și investitori, Doru Stoica, președintele ccmisiei pentru fonduri europene, relații externe, turism, orașe înfrățite și strategii de dezvoltare comunitară și consilierul local Radu Constantea, membru în aceeași comisie, au participat la forumul țărilor din Europa Centrală și de Est cu această țară - „China Ningbo-CEEC Economic & Cultural Exchange Week".

Pentru deplasarea din China s-au cheltuit de două ori mai mulți bani din bugetul local decât pentru toate celelalte cinci deplasări la un loc. Dacă acestea au costat, în total, 10.357 lei, vizita în Ningbo a costat 10.762 de lei. Astfel, toate cele șase vizite în străinătate din ultimele șase luni au costat 21.119 lei.

Consiliul Județean, deplasări de 3.600 de lei

Dacă primarul orașului a efectuat în acest an șase deplasări în străinătate, membrii Consiliului Județean (CJ) Cluj au plecat din țară doar de trei ori, cheltuind suma de 3.626,71 lei.

Vicepreședintele cu atribuții delegate de președinte al CJ Cluj, Vakar Istvan, a mers doar până în țara vecină, Ungaria, de două ori. Prima vizită a fost cu ocazia Forumului european „Zona Carpatină" de la Fejer, unde a cheltuit 762,28 lei. Cea de-a doua vizită a fost la festivalul produselor agricole din zona de Nord a Ungariei, organizat la Eger, costul acestei călătorii fiind de 752,85 lei.

Ultima călătorie în străinătate a fost în vestul continentului, în Franța, unde vicepreședintele Ioan Oleleu a participat tot la un eveniment legat de agricultură. Mai precis, a mers la Salonul Internațional pentru Agricultură și Utilaje Agricole de la Paris, unde a cheltuit 2.111,58 lei.

 

Comenteaza