Câţi incompatibili are Clujul FOTO

Câţi incompatibili are Clujul FOTO
Conduc structuri ale unor instituţii de stat importante dar îşi păstrează, în acelaşi timp, şi manadatele de aleşi locali. Legea spune că se află în incompatibilitate, însă, puternicii zilei resping acest argument.

Câţiva aleşi locali sunt suspecţi de incompatibilitate pentru că deţin în acelaşi timp şi şefia unor structuri importante de stat. La Administraţia Bazinală de Ape Someş-Tisa sunt directorii Dan Canta, PSD şi Marius Mânzat, PNL. La Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj e Eugen Cecan, PNL. La Transelectrica Cluj, Claudia Anastase, PSD, iar la Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor Cluj este pe Constantin Tomoş, PDL. Pe la colţuri se vorbeşte de mai multă vreme despre această situaţie, însă, nimeni nu e dispus să ceară clarificări la ANI. În cazuri similare, ANI a sesizat instanţa şi a obţinut câştig de cauză.

Se vorbeşte tot mai mult despre situaţia de incompatibilitate în care s-ar afla câţiva consilieri judeţeni şi locali, dar nimeni nu e dispus să lămurească problema cu atât mai mult cu cât există mici neclarităţi în Legea 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, pentru prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Unii dintre consilierii care sunt suspecţi de incompatibilitate, pentru a-şi păstra în continuare mandatele de consilieri, se folosesc tocmai de detaliile care nu sunt bine specificate în lege. La secţiunea Incompatibilităţi privind aleşii locali, la articolul 88 se precizează că funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: „funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă(...)". Consilierul local PSD, Claudia Anastase, deţine funcţia de director al Transelectrica Cluj, însă, aceasta spune că a studiat foarte bine legea şi că n-o încalcă în nici un fel. „Chiar m-am consultat şi cu subprefectul Mihnea Iuoraş, care m-a asigurat că nu încalc legea. Pentru că eu conduc doar o sucursală a Transelectrica, nu o filială. În lege nu se spune nimic despre sucursale, se vorbeşte doar despre filiale. Noi avem doar buget de cheltuieli, nu pentru investiţii", s-a apărat Anastase.

Acelaşi argument îl foloseşte şi consilierul judeţean PNL, Eugen Cecan, care conduce Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj. „Nici eu nu conduc decât o sucursală a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Nu avem personalitate juridică. M-am consultat cu juriştii noştri şi mi s-a spus că nu sunt în incompatibilitate", a menţionat Cecan. Numai că tot în cazul unui director de sucursală a CNADNR, de la Craiova, care deţinea şi funcţia de consilier judeţean, ANI a sesizat instanţa iar în final a obţinut câştig de cauză. Acest aspect nu-i sperie însă pe cei asupra cărora planează suspiciunea de incompatibilitate de la Cluj. Cecan a spus că în cazul în care ANI i-o va cere, el îşi va da, fără probleme demisia.

În aceeaşi situaţie se află şi cei doi şefi ai Administraţiei Bazinale de Ape Someş-Tisa, cosnilierul judeţean PSD, Dan Canta şi consilierul judeţean PNL Marius Mânzat. Canta a spus că nu a apucat încă să studieze legea. „Nu pot să spun acum dacă sunt sau nu în incompatibilitate. Trebuie să mă uit peste lege", s-a mulţumit să spună Canta. Adjunctul său, Marius Mânzat nu a putut fi contactat. Suspect de incompatibilitate este şi consilierul local Constantin Tomoş, care conduce sucursala clujeană a Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţii de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune. Liderul Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, a explicat că este la curent cu discuţiile pe tema situaţiei de incompatibilitate în care s-ar afla colegii săi, dar că nu poate interveni în nici un fel. „Eu pot să cooperez cu ANI, dacă mi se va cere asta. În alte condiţii, nu mă pot pronunţa în nici un fel. Nu ţine de competenţa mea să caut cine este sau nu incompatibil. Este evident că dacă vor fi descoperiţi incompatibli, vor fi nevoiţi să-şi dea demisia. Dar au dreptul să se apere, totuşi", a subliniat Uioreanu. Legea 161/2003 mai spune şi că aleşii locali n-au dreptul să deţină „calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv". Totuşi, consilierul judeţean PDL, Alexandru Coroian, a fost angajat în structura Primăriei Cluj-Napoca, iar consilierul local PDL, Radu Raţiu, conduce societatea Cluj Arena, aflată în patrimoniul Consiliului Judeţean. Pentru că legea nu e foarte clară, din nou, consilierii spun că nu se află în stare de incompatibilitate. „Am fi fost în incompatibilitate dacă eu aş fi fost angajat în insituţia Consiliului Judeţean, sau dacă Radu Raţiu era angajat în instituţia primăriei. Dar aşa, eu nu interferez, în calitatea mea de consilier judeţean, cu problemele primăriei. Iar situaţia e valabilă şi în cazul lui Radu Raţiu", a spus Coroian. Legea nu face referire nici la aleşii care deţin funcţii de conducere în unele instituţii deconcentrate, precum Inspectoratul de Stat în Construcţii (consilierul PNL Ioan Petran a fost şeful acestei structuri ani de zile), sau Inspectoratul Şcolar Judeţean (condus de consilierul PSD Valentin Cuibus - o instituţie care interferează în permanenţă cu administraţia judeţeană prin alocările de fonduri care sunt direcţionate către şcolile din judeţ).

 

 

Comenteaza