Ce aduce regionalizarea pentru Cluj

Ce aduce regionalizarea pentru Cluj
Acesta va deveni centrul Regiunii de Nord-Vest dacă parlamentul aprobă din toamnă propunerea guvernului privind reorganizarea judeţelor. Structurile instituţionale, dar şi sistemul de gestionare a resurselor de finanţare vor fi complet modificate.

Reprezentanţii partidelor de guvernământ lucrează în prezent la un plan de reorganizare a judeţelor. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a precizat că, foarte probabil, se va opta pentru reorganizarea judeţelor în opt sau zece regiuni, urmând ca până anul viitor acestea să devină funcţionale. Clujul va reprezenta centrul Regiunii de Nord-Vest, conform actualei propuneri. Noile structuri administrative vor fi conduse de foruri regionale, ce vor funcţiona pe modelul atualelor consilii judeţene. Modificări majore vor suferi toate instituţiile de stat, aflate în prezent sub autoritatea consiliilor judeţene, dar şi modul de alocare şi gestionare a resurselor financiare.

Din această toamnă, partidele de guvernământ vor încerca să impună un nou sistem de organizare teritorială a judeţelor. Deputatul PDL Daniel Buda a confirmat, pentru ZIUA de CLUJ, că în prezent se caută cea mai bună alternativă pentru reorganizarea judeţelor. "Trebuie să vă spun că în tot acest proiect ne interesează în primul rând instituţiile deconcentrate, mai exact o eficientizare a costurilor implicate în susţinerea acestor structuri din teritoriu. Dacă judeţele vor fi organizate în regiuni, din punct de vedere administrativ, atunci automat instituţiile deconcentrate se vor comasa între ele. De asemenea, o altă categorie de instituţii subordonate în prezent consiliului judeţean ar urma să treacă în subordinea primăriilor. În acest mod s-ar economisi foarte mulţi bani la bugetul de stat", a comentat Daniel Buda.

La rândul său, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, a afirmat că, foarte probabil, noile unităţi administrativ-teritoriale care vor înlocui judeţele ar urma să devină funcţionale chiar de anul viitor. "Dacă parlamentul va aproba în această toamnă propunerea partidelor de guvernământ - PDL, UDMR şi UNPR - atunci întregul sistem administrativ va deveni funcţional chiar de la începutul anului viitor. Ceea ce se urmăreşte este eficientizarea actului administrativ. Acest lucru implică cel puţin două modificări majore. În primul rând, consiliul judeţean nu se va mai ocupa decât de politicile de dezvoltare ale regiunii, din punct de vedere al infrastructurii aeroportuare, rutiere etc. De asemenea, un alt aspect important ce se va schimba se referă la modul în care se vor administra resursele financiare. Banii de la guvern vor veni direct căre primării, pentru toate proiectele de dezvoltare locală, iar programele pentru accesarea fondurilor europene vor funcţiona complet diferit. Toate instituţiile pe care noi le administrăm în prezent la nivel local, precum şcoli speciale, muzee, biblioteci etc., vor intra în subordinea primăriilor şi a consiliilor locale", a spus Tişe.

Asemeni lui Buda, liderul CJ a adăugat că instituţiile deconcentrate vor avea un cu totul alt statut. "Pentru diminuarea costurilor bugetare, toate instituţiile şi serviciile deconcentrate, care în prezent sunt structuri ale guvernului şi ale ministerelor în teritoriu, vor fi reorganizate. Casa de Pensii, de pildă, Inspectoratuld e Stat în Construcţii, Paşapoartele şi aşa mai departe, vor deveni instituţii administrate de la nivel local, de către primării", a precizat Tişe.

În schimb, rolul consiliilor regionale va rămâne acela de a gestiona marile companii şi regii care se ocupă de infrastructură. "Aceste consilii regionale nu vor mai avea dreptul să se suprapună cu actul administrativ de la nivel local. Rolul lor va fi acela de a dezvolta proiecte unitare, de infrastructură. Astfel că se vor lua decizii pentru funcţionarea aeroporturilor, pentru realizarea de autostrăzi urbane, dar şi măsuri pentru dezvoltarea reţelelor de apă şi canalizare", a explicat Tişe. Din punct de vedere al funcţionalităţii regiunilor, lucrurile vor evolua la fel ca în cazul consiliilor judeţene. Partidele îşi vor desemna candidaţii pentru mandatele de consilieri, dar şi pentru funcţia de preşedinte al forului regional. Cel mai probabil, noul sistem de alegeri de la nivel de regiune se va implementa din 2012. Alin Tişe a subliniat că nu ştie încă la ce nivel şi pentru ce funcţie va candida.

 

Comenteaza