Ce drumuri din Cluj stau la rând la bani europeni

Ce drumuri din Cluj stau la rând la bani europeni
459 de milioane de euro vor putea atrage consiliile judeţene din regiunea Nord-Vest, pentru reabilitarea drumurilor judeţene. Consiliul Judeţean Cluj a propus spre reabilitare 179 km de drumuri.

În Planul de Dezvoltare Regională ce va fi supus finanţării pe noul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, consiliile judeţene din Regiunea Nord-Vest au căzut de acord să impună un proiect strategic ce vizează reabilitarea unor drumuri judeţene. Pentru reabilitarea drumurilor din regiunea cu 811.000 de locuitori se poate accesa suma de 459 de milioane de euro. Fiecare judeţ a venit cu o listă proprie de tronsoane.

În noul plan de dezvoltare regională, principalul punct startegic vizează reabilitarea drumurilor judeţene din Cluj, Bihor, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj. "S-a căzut de acord în privinţa desemnării unui proiect strategi pe Regiunea Nord Vest şi acesta vizează reabilitarea drumurilor judeţene pentru care se va putea accesa suma de 459 de milioane de euro", a explicat şeful Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Marcel Boloş.

Concret, au fost identificaţi 820 km pe întreaga regiune care numără puţin peste 811.000 de locuitori. Consiliul Judeţean Cluj a identificat 179 km, care au fost împărţiţi în trei loturi. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vakar Istvan a explicat că s-a urmărit ca drumurile care vor fi modernizate să poată asigura legătura cu principalele artere existente, cu judeţele învecinate şi cu eventuale autostrăzi. "Dacă vom obţine finanţare europeană pentru aceste drumuri, se va îmbunătăţi foarte mult fluxul de circulaţie, atât în interiorul judeţului cât şi în afară", a transmis Vakar Istvan.

El a explicat că sunt vizate drumurile care fac legătura cu toate porţile de intrare şi ieşire din judeţ, spre Maramureş, Bistriţa, Alba, Satu Mare sau Bihor. Oraşele Gherla, Huedin, Dej, Turda şi Câmpia Turzii, dar şi localităţi precum Geaca , Ţaga, Sănduleşti, Pălatca, Bonţida, Aşchileu, Mihai Viteazul, Poieni, Ciucea vor fi, de asemenea, avantajate de acest proiect.

Consiliul Judeţean Cluj mai are două proiecte în derulare, pentru reabilitarea a circa 700 km de drumuri judeţene şi mai aşteaptă finanţare tot prin Programul Operaţional Regional pentru 200 km de drumuri judeţene.

Comenteaza