Ce măsuri iau autoritățile pentru un aer mai sănătos în Cluj

Ce măsuri iau autoritățile pentru un aer mai sănătos în Cluj

Plenul reunit al Consiliului Județean Cluj a votat joi, 29 ianuarie, proiectul de hotărâre privind aprobarea Raportului aferent anului 2025 cu privire la stadiul implmentărilor măsurilor prevăzute în Planul de Menținere a Calității Aerului în județul Cluj.

Documentul aprobat conține măsurile concrete și proiectele realizate de autoritățile locale și județene în anul precedent, care au dus la asigurarea unui standard calitativ ridicat al aerului înconjurător, respectiv la îmbunătăţirea considerabilă a condiţiilor de viaţă pentru clujenii din zonele urbane şi rurale.

Conform datelor transmise de autoritățile locale, peste 85% dintre măsurile asumate prin Planul de Menținere a Calității Aerului în perioada de raportare au fost realizate în totalitate sau se află în diferite stadii de implementare, aproape de finalizare. Evident, și Consiliul Județean a făcut pași concreți în vederea reducerii poluării atmosferice, prin implementarea a zeci de proiecte din domeniul energiei verzi: stația de dezintegrare moleculară a deșeurilor care transformă gunoaiele în energie curată, parcuri fotovoltaice, modernizarea drumurilor județene, reabilitarea termică a spitalelor și a unităților de învățământ subordonate, etc”, a afirmat liderul CJ Cluj, Alin Tișe.

Raportul aferent Planului de Menținere a Calității Aerului conține un număr de 75 de măsuri asumate a fi implementate în cursul anului 2025, la nivelul întregului județ, structurate pe trei componente primare:

• modernizarea infrastructurii rutiere și a transportului public ecologic;
• reabilitarea termică și creșterea eficienței energetice a clădirilor publice;
• renovarea energetică a clădirilor rezidențiale și extinderea rețelelor de gaze naturale.

Amintim faptul că Planul de Menținere a Calității Aerului (PMCA) în județul Cluj pe perioada 2024-2028 a fost aprobat la finalul anului 2024 și prevede un set de măsuri obligatorii pe care autoritățile locale trebuie să le implementeze pe parcursul celor cinci ani, în vederea păstrării nivelului poluanților sub valorile limită și a asigurării unei calități decente a aerului pentru toți locuitorii județului.

Comenteaza