Ce profit are CTP Cluj şi cât câştigă angajaţii

Ce profit are CTP Cluj şi cât câştigă angajaţii
Compania de Transport Public (CTP) Cluj îşi va prezenta, miercuri, în faţa consilierilor locali, raportul de activitate pe primul semestru al anului 2016.

Consilierii locali sunt chemaţi să aprobe, miercuri, raportul de activitate al Companiei de Transport Public pe primul semestru al anului 2016. În acesta apar cele mai importante cifre ale companiei, atât din punct de vedere al performanţei, cât şi economico-financiari.

94.239.000

de pasageri au călătorit cu CTP în primul semestru al anului, cu 3,43% mai mult decât în precedentul.

1.425

de angajaţi are CTP Cluj în prezent. Numărul este în scădere de la 1.504 faţă de precedentul raport.

3.081

de lei este câştigul mediu lunar brut. Suma conţine şi plata orelor suplimentare, tot mai numeroase în contextul scăderii numărului angajaţilor.

26.343.000

de lei este fondul de salarii al CTP, care a crescut cu 2,69% faţă de ultimul raport.

15,65

kilometri/oră este viteza medie de deplasare a celui mai rapid mijloc de transport al CTP, autobuzul. Tramvaiele merg în medie cu 15,08 km/oră, iar troleibuzele, cu 14,10 km/oră. Viteza medie a mersului pe jos este de circa 5 km/oră.

2.675.000

de lei este profitul realizat de CTP, cu 43,66% mai mare decât se estimase. „Depăşirea veniturilor prognozate, coroborată cu economia la cheltuieli", este explicaţia din raport.

12

autobuze au intrat în parcul auto al CTP anul acesta. Este vorba despre modele Renault Agora rulate, aduse din Franţa, care deservesc în principal zona metropolitană. Cinci au sosit în 2016, deşi făceau parte din programul pe 2015; anul acesta ar fi trebuit să vină încă cinci. „S-a suplimentat programul pe anul 2016 cu două autobuze de capacitate medie şi consum redus necesare pe unele linii din zona metropolitană unde autobuzele de mare capacitate existente în dotarea CTP nu erau rentabile, iar microbuzele din dotare aveau capacitate prea mică", se spune în raport.

CTP dispune, în prezent, de 252 de autobuze, 89 de troleibuze, 35 de tramvaie şi 10 microbuze. Compania are ca obiectiv principal în ultimii ani să îşi înnoiască parcul auto. Este în derulare un acord cadru cu Astra Vagoane Călători Arad, pentru cumpărarea a 20 de troleibuze noi; primele au sosit deja. Se negociază cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru un împrumut de 20 de milioane de euro, cu care CTP ar urma să cumpere 50 de autobuze şi 7 tramvaie. În plus, primăria va organiza în acest an o nouă licitaţie pentru cumpărarea a 10 autobuze electrice, cu bani oferiţi de Guvernul Elveţiei. Aşa cum se ştie, compania a cumpărat, în 2012, patru tramvaie noi, în 2014, 40 de autobuze noi articulate, iar, în 2015, 10 autobuze noi nearticulate.

 

Comenteaza