Ce salariu încasează Alin Tişe de la Consiliul Judeţean Cluj

Ce salariu încasează Alin Tişe de la Consiliul Judeţean Cluj
Instituţia a făcut public salariul pe care îl încasează preşedintele CJ Cluj.

"Salariul Preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj aferent lunii octombrie este de 4.112 lei", a anunţat astăzi biroul de presă al instituţiei.

În plus, CJ Cluj precizează că Alin Tişe nu încasează venituri provenind din proiecte europene sau din activitatea unităţilor de implementare a acestora.

Potrivit legislaţiei în vigoare, pentru activitatea derulată în calitatede preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe primeşte o indemnizaţie lunară în sumă fixă, căreia nu i se aplică niciun fel de alte sporuri sau sume suplimentare.

Legea administraţiei publice localespune că, "pe durata mandatului, preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean primesc o indemnizaţie lunară, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiilor de preşedinte, respectiv de vicepreşedinte al consiliului judeţean, care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean nu beneficiază de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege".

"Ca o dovadă în acest sens şi pentru a manifesta maximă transparenţă cu privire la acest subiect, precizăm faptul că salariul Preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj aferent lunii octombrie este de 4.112 lei", au mai declarat reprezentanţii biroului de presă al instituţiei.

Comenteaza