Ce spun clujenii care vor să-şi plătească impozitele, dar nu pot VIDEO

Ce spun clujenii care vor să-şi plătească impozitele, dar nu pot VIDEO
Clujenii nu au putut să îşi plătească astăzi taxele şi impozitele. Ghişeele de la Primărie nu au mai încasat taxele pentru că autorităţile aşteaptă o ordonanţă de la Guvern care să dea posibilitata să menţină impozitele la valoarea de anul trecut. În lipsa unei decizii a Executivului, Primăria va trebui să respecte hotărârea din 28 decembrie şi să mărească impozitele cu 16 la sută.

Vezi cum au primit vestea clujenii ce aşteptau la coadă în acestă dimineaţă. "Impozitul pentru apartament nu pot să vi-l încasez, pentru că există din partea primarului o dispoziţie că nu se încasează impozit, deoarece Guvernul nu a aprobat ordonanţa prin care Primăria să nu modifice impozitul". Acest răspuns l-au primit clujenii care s-au prezentat la ghişee cu banii pentru impozite. Deşi au fost afişate motivele pentru care nu se încasează, mulţi nu au înţeles ce se întâmplă. Vezi ce spun câţiva dintre clujenii care au vrut să-şi plătească impozitele, în materialul video

Primarul Emil Boc spune că nu doreşte să mărească impozitele, aşa cum prevede hotărârea de Guvern publicată în Monitorul oficial în 28 decembrie. "Cerem Guvernului să-şi respecte primisiunea pe care a făcut-o, anume să adopte actul normativ prin care lasă primăriile să decidă dacă indexează sau nu taxele locale", a spus Boc, astăzi. "Până nu ştim exact dacă avem posibilitatea să menţinem taxele locale la acelaşi nivel, o săptămână nu colectăm impozite".

Liderul PSD Cluj susţine demersul primarului. "Cu toţii trebuie să fim de partea cetăţeanului", spune Remus Lăpuşan. "Din punctul meu de vedere lucrurile trebuie clarificate; noi am spus clar că nu suntem de acord ca taxele locale să fie mărite în acest an, care este o perioadă destul de grea, şi cred că acest lucru va fi pus în practică".

În zilele de 3 şi 4 ianuarie, aproape 5.000 de clujeni şi-au achitat impozitele pe imobile la nivelul anului trecut.

Comenteaza