Video Ce urmează pentru strada Eroilor din Florești? Primarul vrea să mărească numărul de benzi

Ce urmează pentru strada Eroilor din Florești? Primarul vrea să mărească numărul de benzi
| Foto: captură video

Edilul Bogdan Pivariu le-a cerut scuze floreștenilor pentru disconfortul creat în momentul în care administrația locală a preluat șantierul de pe strada Eroilor.

Edilul Floreștiului a oferit, la ZIUA LIVE (VIDEO la finalul articolului), ultimele detalii despre situația străzii Eroilor din cea mai mare comună din țară, după ce constructorul Napoca SA a reziliat contractul, iar administrația locală a preluat șantierul.

„Într-adevăr, a fost un disconfort creat floreștenilor datorat securizării acelei zone, lucru pentru care eu îmi cer scuze, dar era lucrul corect de făcut pentru că siguranța cetățenilor primează. Eu am avut discuții de la început cu cei de la Napoca SA pentru a termina acea lucrare cât mai repede.

După rezilierea contractului, în urma verificării șantierului, ni s-a adus la cunoștință că era un copil care se juca la firele electrice în acel amplasament. După ce am preluat amplasamentul, undeva în jurul orei 15:00, în minutele următoare am decis, oricare ar fi fost riscurile - pentru că am produs acel disconfort în trafic -,  ca imediat să fie securizată zona”, ne-a declarat Pivariu.

Primarul spune că a fost acolo când s-a securizat zona și că floreștenii înțeleg că o jumătate de oră pierdută în trafic nu este un preț așa de mare de plătit pentru siguranța copiilor și a cetățenilor.

„Pe mai departe, noi am emis facturi de penalități, am mers în instanță pentru a recupera acei bani. În momentul de față se derulează o expertiză tehnică pentru a vedea ce este de făcut, ce s-a executat, suma rămasă, pentru a putea scoate din nou la licitație lucrarea și a se rezolva cât mai repede și cât mai bine.

Am avut discuții cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării, pentru că acest proiect e finanțat pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală, iar în săptămânile următoare voi avea o întâlnire cu ei, la București, să vedem dacă există juridic posibilitatea de a mări numărul de benzi. Dacă tot suntem în acest moment și se va găsi o soluție, voi marșa pe asta și voi încerca să mărim numărul de benzi pe Eroilor”, a precizat Pivariu.

Edilul comunei Florești estimează că noua licitație s-ar putea finaliza până în decembrie, iar în 2022 lucrarea să fie realizată complet.

Comenteaza