Cea mai populată comună din ţară va avea o nouă şcoală. De unde vin banii

Cea mai populată comună din ţară va avea o nouă şcoală. De unde vin banii
Primăria Floreşti a anunţat demararea licitaţiei pentru construirea unei noi şcoli în comună.

 

Anunţul licitaţiei privind construirea unei şcoli cu parter şi două etaje a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice vineri , iar companiile interesate îşi vor putea depune ofertele până la 10 octombrie, la ora 11:00, deschiderea lor urmând să aibă loc în aceeași zi.

Noua școală se va ridica în zona ANL din Cartierul Cetatea Fetei, iar valoarea estimată a investiţiei este de 10,8 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată, sumă susținută în totalitate din bugetul comunei, anunţă reprezentanţii instituţiei.

Primarul Floreştiului, Horea Şulea, susţine că pe viitor doreşte ca în această clădire să aibă loc şi cursuri pentru liceeni. De asemenea, are în plan construirea unei noi grădiniţe.

"Floreștiul este o cumunitate tânară, cu o medie de varstă de 35 de ani. Anul trecut am avut un număr record de nașteri, iar creșele și grădinițele au fost neîncăpătoare. În Florești avem în derulare o sumedenie de proiecte, majoritatea fiind deja în plină desfășurare, iar altele fiind de abia în stadiul concretizării caietelor de sarcini aferente licitațiilor. Suntem obligați să demarăm acest proiect al realizării unei școli și sper ca începand cu următorul an de învățământ aceasta să fie funcțională.

Ca un aspect inedit, pot să vă spun că avem în proiect, la stadiul de intenție, ca respectiva clădire, deși are destinația școală, să poată fi utilizată pentru o serie de clase de curs de liceu. Repet, deocamdată este doar o idee. De asemenea, în curând vom demara și proiectul privind realizarea unei gradinițe noi, care va fi amplasată adiacent străzii Ioan Rus, în apropierea clădirii primăriei", a declarat Șulea.

Comenteaza