Video Foto Cel mai votat proiect din Bugetarea Participativă 2018 îţi poate salva viața. CINE şi CUM îl poate folosi

Cel mai votat proiect din Bugetarea Participativă 2018 îţi poate salva viața. CINE şi CUM îl poate folosi
Defibrilator extern automat, amplasat pe o stradă din Marea Britanie.

Medicul care a propus amplasarea de defibrilatoare automate externe în locurile publice din Cluj-Napoca a explicat pentru ZIUA de CLUJ cine şi cum poate folosi aceste dispozitive. De asemenea, la final de săpătmână, SMURD organizează un curs de prim ajutor.

Defibrilarea precoce este esențială în cazul unui stop cardio-respirator, însă, cel mai adesea, dispozitivele ajung la pacient doar odată cu ambulanța. Un tânăr medic vrea să introducă defibrilatoare externe automate în locuri publice din Cluj.

Primul ajutor face diferența între viață și moarte

După producerea unui stop cardio-respirator, fiecare secundă contează și poate face diferența dintre viață și moarte. Inima, încetând să mai bată, nu mai trimite sânge în corp, iar creierul privat de oxigen poate suferi leziuni ireversibile, încă din primele 5 minute de inactivitate.

Acordarea primului ajutor și defibrilarea precoce sunt esențiale în aceste clipe. Este aproape imposibil ca o ambulanță să poată ajunge la victimă într-un timp atât de scurt, de aceea este important ca martorii la incident să intervină cât mai repede și să înceapă manevrele de resuscitare.

Nu există date actualizate în ceea ce privește rata de supraviețuire a persoanelor care au suferit un stop cardio-respirator în afara unităților medicale, însă, cu doar patru ani în urmă, preşedintele Societăţii de Salvare Bucureşti, Cristian Grasu, trăgea un semnal de alarmă asupra statisticilor devastoatoare: “În fiecare an, aproximativ 350.000 de europeni suferă un stop cardiac în afara spitalului. Un stop cardio-respirator poate avea loc oriunde, de exemplu, în stradă, la locul de muncă sau în timp ce o persoană face sport sau alte activităţi care necesită efort. Din păcate, doar la unul din cinci cazuri se intervine la timp în cazul unui stop cardiac care s-a produs într-un loc public. Astfel, în Europa, mai puţin de 1 din 10 oameni cu infarct în spaţii din afara spitalului supravieţuiesc, iar în România, rata de supravieţuire în aceste cazuri este de doar 3%". 

Defibrilatoare în locuri publice din Cluj-Napoca

Un medic rezident și-a propus să facă diferenţa la nivelul oraşului Cluj-Napoca. Robert Simon este inițiatorul proiectului “Defibrilatoare automate externe în locurile publice din Cluj-Napoca”, proiect care a strâns cel mai mare număr de voturi (884) în cadrul Bugetării Participative 2018 (Lista proiectelor câştigătoare va fi anunţată în 26 noiembrie 2018. Mai multe detalii AICI!)

Defibrilator extern automat, amplasat pe o stradă din Marea Britanie

“Fiind fost paramedic voluntar în cadrul SMURD Cluj și actual medic rezident de Anestezie și Terapie Intensivă am observat lipsa acestor dispozitive în orașul Cluj-Napoca, un oraș în continuă dezvoltare și cu o populație în creștere. Practic a existat inspirație din modelul oferit de alte orașe europene, care au amenajate în locurile publice defibrilatoare automate externe”, spune tânărul medic.

Conform tânărului medic, introducerea defibrilatoarelor automate externe în locuri publice din Cluj-Napoca cu trafic intens de persoane ar crește dramatic rata de supraviețuirie a victimelor care suferă un stop cardio-respirator.

"Sitemul de urgență din Cluj nu poate ține pasul cu dezvoltarea accelerată a orașului, populația în continuă creștere și numărul tot mai mare de turiști din Cluj, ceea ce face accesul public la defibrilatoare cu atât mai important pentru șansa la viață a celor care suferă un infarct. Suportul vital de bază (compresii torcale+respirație gură la gură) acordat de către martori și defibrilarea precoce cresc dramatic șansa de supraviețuire a victimei. Dacă manoperele de suport vital bazal pot fi acordate fără niciun echipament, pentru a defibrila un pacient în stop cardio-respirator este nevoie de un defibrilator care ajunge, de regulă, odată cu sosirea ambulanței. Existența acestor dispozitive în locurile publice ar reduce intervalul de la producerea stopului cardio-respirator și defibrilarea pacientului”, subliniază Robert Simon.

Cum se folosește defibrilatorul extern automat

Dacă o bună perioadă de timp, defibrilarea se putea face doar în spitale sau de către personal specializat, astăzi, prin răspândirea defibrilatoarelor externe automate, manevra poate fi făcută de oricine, oriunde. Studiile arată că dispozitivul poate fi folosit în siguranță chiar și de un copil de 8 ani. Cum așa? Încă de la pornire, aparatul oferă instrucțiuni vocale clare celui care intervine.

Defibrilatorul extern automat este ușor de folosit, sigur și nu necesită pregătire medicală, instrucțiunile fiind date verbal de către aparat, odată ce acesta a fost deschis (de exemplu: “scoateți electrozii din ambalaj, îndepărtați folia de protecție și amplasați-i conform schiței”). Dispozitivul înregistrează ritmul cardiac pentru a vedea dacă este sau nu nevoie de defibrilare. Inițial, cei care folosc aparatul vor primi instrucțiunea de a nu atinge victima deoarece dispozitivul trebuie să analizeze ritmul. După analiza ritmului, aparatul poate recomanda defibrilarea, care se realizează doar la apăsarea unui buton. Dacă nu este detectat un ritm cardiac șocabil, se recomandă continuarea suportului vital de bază.

“Avantajul defibrilatoarelor automate externe este faptul că, persoana care le operează, necesită mai puțină experiență, fiind necesare doar minime cunoștințe de prim-ajutor: Basic Life Support (Suport Vital de Bază) – recunoașterea unui stop cardio-respirator și acordarea primului ajutor (masaj cardiac extern și respirație gură la gură). Acest lucru permite unei game largi de persoane să efectueze actul de defibrilare înaintea sosirii echipajelor medicale, de la cele mai mici vârste”, subliniază Robert Simion. 

Fii azi salvator, mâine ai putea fi victimă! 

În lipsa unor cursuri de prim ajutor în școli, românii sunt rareori familiarizaţi cu manevrele de resuscitare, cu toate că procedurile sunt simple. De aici rezultă reținerea unor persoane de a se implica atunci când când e nevoie. “Ar trebui să ne gândim că într-un moment al vieții, oricare din noi am putea suferi un stop cardio-respirator și am prefera să beneficiem de tot ajutorul pe care îl putem obține din partea celor prezenți”, afirmă medicui clujean. 

Proiectul ar urma să fie implementat din 2019

Dacă proiectul “Defibrilatoare automate externe în locurile publice din Cluj-Napoca” trece de etapa de validare a voturilor, efectuată de Primăria Cluj-Napoca, va fi implementat începând cu anul 2019. Locațiile de amplasare a dispozitivelor, sugerate de Robert Simon, sunt locuri publice cu trafic intens de persoane: Piața Unirii, Piața Mihai , Piața Avram Iancu, Piața 1 mai, Piața Lucian Blaga, Casa de cultură a studenților, Parcul Central, Cetățuie, Cluj-Arena, Sala Polivalentă, Parcul sportiv Babeș, Gară, Autogară, Biblioteca Centrală Univeristară, Biblioteca „Octavian Goga”, Cinematograf Florin Piersic, Judecătorie.

Cât despre numărul de aparate care vor fi amplasate, inițiatorul proiectului speră ca de anul viitor, Clujul să pună la dispoziția cetățenilor 10-15 defibrilatoare.

“Costurile acestor aparate diferă. Numărul dispozitivelor care vor fi amplasate în Cluj-Napoca este variabil, dacă proiectul va trece de etapa de validare a voturilor. Eu, personal, sper la minim 10-15 defibrilatoare, care vor fi amplasate și disponibile. Legat de modul de implementare a proiectului și despre achiziția aparatelor, vom afla mai multe informații după validarea voturilor”, spune Robert Simon.

Curs de prim ajutor organizat de paramedicii SMURD

Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, clujenii sunt aşteptaţi la un curs de prim ajutor unde pot învăța si exersa manevrele salvatoare de viață direct de la paramedicii voluntari SMURD Cluj. Acces liber pentru public. Capacitate curs: Maxim 30 participanți. Sunt bineveniti atât adulti cât si copii. Evenimentul va avea loc în Piaţa Ştefan cel Mare, la numărul 18, începând cu ora 13.30. Mai multe detalii AICI! 

Comenteaza