Centru de afaceri în locul cartierului rezidenţial în zona Dealului Lomb VIDEO

Centru de afaceri în locul cartierului rezidenţial în zona Dealului Lomb VIDEO
Aici municipalitatea intenţionează să ridice un centru destinat industriilor creative, dar şi birouri administrative şi hale de microproducţie pentru IMM-uri. Proiectele au fost prezentate astăzi de reprezentanţii municipalităţii, iar lucrările sunt aşteptate să înceapă anul viitor.

Potrivit proiectului, centrul din zona Lomb ar urma să transforme fostul proiect imobiliar într-un incubator de afaceri.

Valoarea cumulată a investiţiilor în zona Lomb a fost estimată la aproape 120 de milioane de lei, iar autorităţile locale speră să poate atrage fonduri europene pentru realizarea lor. Până atunci, primăria trebuie să câştige însă procesul pe care îl are cu firma Impact, cea care intenţiona să ridice acolo un cartier rezidenţial. Societatea respectivă a încheiat cu municipalitatea un parteneriat şi acum, după rezilierea contractului, solicită daune de aproape 60 de milioane de euro. Următorul termen al procesului va avea loc la începutul lunii viitoare la Tribunalul Comercial Cluj.

Reporter: Cosmin Oanţă
Imagine: Florin Dan

Comenteaza