Centrul Integrat de Transplant Cluj va costa 200 de milioane de euro. Tișe: „În trei ani va fi în picioare”

Centrul Integrat de Transplant Cluj va costa 200 de milioane de euro. Tișe: „În trei ani va fi în picioare”
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, va propune plenului aprobarea în cadrul ședinței ordinare din luna noiembrie, indicatorii tehnico-economici ai Centrului Integrat de Transplant Cluj.

Proiectul construirii Centrului Integrat de Transplant, primul din România și singurul din sud-estul Europei, avansează în ritm alert. Practic, am intrat în linie dreaptă cu demararea licitației de execuție, pe care ne-o dorim a fi realizată în cursul lunii martie 2022. În trei ani acest obiectiv medical ultramodern va fi în picioare! Proiectul este inclus la finanțare pe fonduri europene prin intermediul PNRR”, a transmis Alin Tișe, liderul CJ Cluj.

Conform contractului încheiat cu câștigătorul concursului internațional de soluții inițiat de Consiliul Județean, proiectantul va finaliza documentația tehnică până la finalul anului 2021. În acest fel, în cursul lunii decembrie a.c., forul administrativ al județului va putea depune documentația pentru obținerea Autorizației de Construcție.

Proiectul Consiliului Județean Cluj, cu o valoare estimativă de 200 milioane euro, vizează edificarea primului centru de transplant din țară care integrează facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal. În cadrul acestuia, toate circuitele, spațiile și funcțiunile necesare vor fi realizate la cele mai înalte standarde din domeniu.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, acest proiect va rezolva și problema Centrului de Transplant Renal din Cluj-Napoca.

În ceea ce priveşte necesitatea realizării acestuia la nivelul județului Cluj, este de amintit faptul că, pe lângă personalul medical de excepție din municipiu, o pondere de 2/3 din donatori sunt din zona Transilvaniei.

INDICATORI TEHNICI:

Suprafață teren centru:17.318 mp
Suprafaţă construită (amprentă la sol): 5027,80 mp
Suprafaţă desfășurată (totală): 41.868,40 mp
Număr de paturi: 280 (din care 16 de zi)
Săli de operație: 12
Heliport: 1 buc.
Regim de inaltime: 4 Subsoluri + Parter + 5 Etaje + Etaj tehnic
Înălțime maximă: 28,5 m (platforma heliportului)
Locuri de parcare: 176 buc.
Categoria de importanță: B - Deosebită
 

INDICATORI ECONOMICI:

Valoarea totală a investiției (INV), inclusiv TVA = 950.750.304,93 lei din care C+M (inclusiv TVA) = 445.204.880,26 lei; Finanțarea investiției: bugetul Județului Cluj, fonduri europene și alte surse de venit legal constituite
DURATA DE EXECUŢIE: 36 de luni
DURATA DE REALIZARE: 60 de luni (din care 15 luni perioada de proiectare și 36 de luni perioada de achiziție)

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza