Centrul Pellicer, respins de urbanişti
- Scris de Kristina Restea
- 29 Feb 2012, 12:34
- Administraţie
- Ascultă știrea

În urmă cu patru ani, când a fost lansat, proiectul a stârnit nemulţumirea vecinilor din zonă din cauza distanţei mici a ansamblului propus faţă de locuinţele lor şi a marcat şi o premieră la Cluj: Emil Boc, primarul de la vremea respectivă, a decis revocarea autorizaţiei de construire deja eliberate.
Reprezentanţii Manager Inversion au revenit azi în CTATU solicitând actualizarea avizului comisiei pentru Planu Urbanistic de Detaliu din 2008 al Ccentrului de afaceri Pellicer. Imobilul multifuncţional ar include birouri, apart-hotel, sala conferinţă, servicii diverse, parcaje, pe Calea Dorobanţilor nr. 98.
Membrii CTATU au respins însă solicitarea beneficiarilor. "Acest proiect este acelaşi împotriva căruia cetăţenii din zonă s-au opus vehement. Vă sugerăm să îi consultaţi pe vecini şi să faceţi o dezbatere publică. Dacă aceştia vor fi de acord, proiectul poate fi reluat", a spus primarul interimar Radu Moisin.
Proiectul vizează două corpuri de clădiri ce ajung până la nouă etaje.