Centura de 90 de milioane de euro se deschide în noiembrie

Centura de 90 de milioane de euro se deschide în noiembrie
Valoarea lucrărilor la centura Vâlcele-Apahida a crescut cu maximum 50% faţă de valoarea iniţială a proiectului licitat în 2006. La patru ani de la debutul lucrărilor, obiectivul va fi încheiat.
Cei 23,7 kilometri de drum ocolitor de la Vâlcele la Apahida vor fi terminaţi la finele lunii octombrie. Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP), vremea este cea care a strămutat termenul de finalizare şi de aceasta depinde încheierea lucrărilor, pentru care DRDP are nevoie de 200 de milioane de lei.

La centura de est a municipiului Cluj-Napoca lucrează JV Pizzarotti & Tirrena Scavi şi Nemzetkozi Vegyepszer Zrt Groupe, stadiul cel mai avansat al lucrărilor fiind pe tronsonul III, care este, de altfel, circulabil deja. “Pe tronsonul III s-au executat marcajele rutiere finale cu alb. Pe tronsonul II urmează turnarea stratului de uzură. Pe tronsonul III se lucrează la alunecarea de teren şi la consolidări. De asemenea, se execută şi terasamentul de piatră şi balast”, a explicat şeful DRDP Cluj, Ion Pantelimon.

Acesta a declarat că în 2010 a fost alocat un buget de 90 de milioane de lei pentru lucrările la centură. “Avem de achitat o datorie de 32 de milioane de lei pentru lucrările care s-au executat anul acesta. Mai avem nevoie pentru finalizarea proiectului de 200 de milioane de lei”, a menţionat oficialul DRDP Cluj. Pantelimon a explicat că termenul pentru finalizarea centurii este sfârşitul lunii octombrie 2010.

DRDP Cluj a semnat anul acesta şi un contract cu asocierea dintre Vegyepszer şi Diferit pentru lucrările de consolidare a celor 2,6 kilometri care s-a surpat pe tronsonul I al centurii Vâlcele – Apahida, la kilometrul 4. Valoarea contractului depăşeşte 73,7 milioane de lei (circa 17,5 milioane de euro). Termenul-limită de execuţie a fost 30 iunie. Din cauza vremii, acesta nu a putut fi respectat.

În total, la contractul pentru centura Vâlcele - Apahida au fost semnate cinci acte adiţionale. Potrivit DRDP, costurile iniţiale din 2006 nu au crescut cu mai mult de 50% (valoarea permisă de lege - n. red.). Iniţial, centura a fost adjudecată pentru circa 64 de milioane de euro. Creşterea de 50% înseamnă că proiectul a ajuns la 96 de milioane de euro. Potrivit site-ului oficial al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), tronsonul I al centurii are o valoare estimată cu TVA de peste 47 de milioane de euro, tronsonul II, de 30 de milioane de euro, iar tronsonul III, de peste 13 milioane de euro. În total, proiectul este estimat la 90 de milioane de euro. Aceasta înseamnă un cost mediu de aproape 4 milioane de euro pentru un kilometru de centură.

Celălalt tronson ocolitor, de nord, de la Bd. Muncii până la sensul giratoriu din Sânnicoară, cu o lungime de 4,2 kilometri, preluat de către DRDP de la Primăria Cluj-Napoca, are ca termen de finalizare tot finele lunii octombrie. De acest tronson se ocupă Tirrena Scavi. “Pentru finalizarea acestui proiect mai avem nevoie de o alocare de peste 17 milioane de lei”, a înştiinţat directorul DRDP.

Stadiul proiectului centurii

Tronson I: km 0<000 - km 8<592


Lungime – 8,59 km
Finanţare - Bugetul de stat
Valoarea estimată a proiectului - 47.567.738,26 euro cu TVA
Proiectant - SCDP Consult
Consultant - Search Corporation & Primacons Group
Constructor - SC JV Pizzarotti & Tirrena Scavi
Lucrări de artă - Pasaj: 1; Viaducte: 3; Nod rutier: 1
Termen începere - 10.10.2006
Termen estimat finalizare - 30.06.2008
Stadiul actual – 74%

Tronson II: km 8<592 - km 17<940

Lungime - 9,35 km
Finanţare - Bugetul de stat
Valoarea estimată a proiectului - 30.230.636,82 euro cu TVA
Proiectant - SCDP Consult
Consultant - Search Corporation & Primacons Group
Constructor - JV Pizzarotti & Tirrena Scavi
Lucrări de artă - Pod: 1; Podeţe: 25; Pasaj:1; Nod rutier: 1
Termen începere - 10.10.2006
Termen estimat finalizare - 30.06.2010
Stadiul actual - 91%

Tronson III: km 17<940 - km 23<612

Lungime – 5,67 km
Finanţare - Bugetul de stat
Valoarea estimată a proiectului - 13.549.442,54 euro cu TVA
Proiectant - SCDP Consult
Consultant - Search Corporation & Primacons Group
Constructor - Nemzetkozi Vegyepszer Zrt Groupe
Lucrări de artă - Poduri: 1; Podeţe: 25; Pasaje: 1; Nod rutier: 1
Termen începere - 01.02.2007
Termen estimat finalizare - 30.06.2010
Stadiul actual - 83%

Sursa: www.cnadnr.ro

Comenteaza