Centură de ocolire a Dejului, pe fonduri europene

Centură de ocolire a Dejului, pe fonduri europene

Consiliul Județean Cluj va dezbate în cadrul ședinței ordinare care va avea loc joi, 29 septembrie 2022, proiectul de hotărâre privind aprobarea acordului de parteneriat cu municipiul Dej, în vederea implementării proiectului „Varianta de legătură între străzile 1 Mai (DN1C) și strada Bistriței din municipiul Dej”.

Consiliul Județean Cluj a identificat, ca posibilă sursă de finanțare nerambursabilă a acestui proiect de infrastructură, Programul Operațional Regional 2021-2027. Conform Acordului de parteneriat, Consiliul Județean va pregăti proiectul și îl va depune pentru finanțare prin aplicația MYSMIS, gestionată de Ministerul Fondurilor Europene. În acest timp, Primaria municipiului Dej va realiza studiul de fezabilitate și celelalte documentații tehnico-economice, respectiv va pune la dispoziție terenul necesar demarării investiției.

Centura ocolitoare a municipiului Dej, în lungime de 1,690 km, a fost desemnată de Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest drept proiect strategic de importanță majoră pentru următoarea perioadă de programare 2021-2027. Investiția va contribui la îmbunătățirea nivelului de trai al locuitorilor din Dej și la eliminarea ambuteiajelor care se produc periodic la traversarea podului peste râul Someș.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza