Certificat de Urbanism pentru Autostrada Transilvania

Certificat de Urbanism pentru Autostrada Transilvania
Nu au bani de lucrări, licitaţiile sunt amânate, construcţia a fost suspendată, dar preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu anunţă azi că a semnat certificatul de urbanism pentru una dintre secţiunile Autostrăzii Transilvania.

Uioreanu a semnat Certificatul de Urbanism pentru secţiunea 2A Ogra-Câmpia Turzii din Autostrada Transilvania, la solicitarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).


„Am semnat cu plăcere şi bucurie acest document", spune Uioreanu într-un comunicat de presă. "Este un prim pas spre continuarea lucrărilor la acest important obiectiv de investiţii. Sper ca beneficiarul Certificatului de Uranism, în speţă CNADNR, să obţină cât mai repede avizele necesare şi să depună la Consiliul Judeţean Cluj cererea de autorizare a lucrărilor. Totodată, sper că solicitarea acestui prim act de urbanism înseamnă că executivul are banii necesari continuării lucrărilor la autostradă, infrastructura rutieră fiind esenţială nu doar pentru a facilita drumul locuitorilor din zonă şi al turiştilor spre sudul ţării, ci şi pentru dezvoltarea economică".

Uioreanu şi-a exprimat speranţa că se vor găsi fonduri şi pentru tronsonul de autostradă Gilău-Suplacu de Barcău-Borş pentru a asigura legătura cu reţeaua de autostrăzi din Ungaria.

Comenteaza