Video Foto Cetăţuia Cluj: accese noi, platou pietonal, redeschiderea "Albinuţa" şi fără parcări auto, doar autobuz şi bicicletă

Planurile pentru modernizarea Cetăţuii au fost prezentate, joi după masă, în cadrul dezbaterii online găzduite de Centrul de Inovare și Imaginație Civică. Concursul de soluţii pentru amenajarea zonei a fost câştigat de Metapolis Architects BVBA, Atelier Mass, Ana Horhat.

"Este foarte greu de ghicit. Înafară de câteva clădiri istorice disparate, ne e foarte greu dacă nu avem un ochi avizaz să înţelegem unde este cetăţuia. Apoi, componenta geologică a dealului a avut o istorie foate zbuciumată şi este sursa multor probleme, fiind responsabilă pentru alunecările de teren. Proiectul pe care îl prezentăm va lucra pe două planuri: să releve şi să facă vizibile compinentele din care este compus ansamblul Cetăuia (geologică, ecologică, peisageră, patrimonială şi de agrement), iar pe altă parte să aducă la zi şi să extindă sistemul de stabilizare a versantului", a declarat arhitectul Mircea Muntean, de la Atelier Mass. 

VIDEO DE LA DEZBATERE AICI!

"Propunem ca accesul dinspre Astoria şi Dragalina să devină spaţii publice mai generoase şi cu îndulcirea versantului local pentru a fi mult mai invitată intrarea. Propunem cu un pasaj pietonal străpungerea străzii Coperniscus. La Podul Elisabeta, propunem să aducem de pe versant soclul statuii Elisabeta şi de la muzeu să o repunem în spaţiul public. Propunem deschiderea clădirii "Albinuţa" către spaţiul public şi deschiderea construcţiei către mica piaţetă. Sistemul de alei pe care îl propunem este să fie subordonat peisajului şi la aleea scărilor propunem să revenim la un sistem cu trepte rare şi cu un pas cât mai comod. Pe acest ultim traseu vreum să desfiinţăm zidurile care nu au loc structural şi a pergolei, fără a avea componente financiare. Aleile din zona blocurilor le vom reabilita. Aleea de sub stâncă este traseul actual al aleii de sus, dar puţin adaptat pentru a pune în valoare stâncile. Adăugăm două noi legături pietonale diagonale între diferitele zone, vor fi alei fără trepte pentru a avea acces facil oricine. Aleea de pe stâncă, de belvedere, va fi regândită, dar îşi păstrează traseul, totul va fi mult mai integral în peisaj, balconul va fi lărgit şi cu un gard de fier. Propunem restaurarea Rotonda, ca un spaţiu public. Locul de joacă de la Dragalina se păstează, dar cu echipamente de lemn", a explicat Muntean.

Pe platoul cetăţii se propune o zănă pietonală, unde să fie instalate terase, să aibă loc funcţiuni culturale, evenimente temporare. Aici va fi instalată o staţie pentru autobuzele electrice şi o parcare de biciclete. Parcarea auto din spatele Hotelului Belvedere va fi defiinţată. "Având în vedere că propunem zone pietonale şi suntem în strategia oraş pentru pietoni, propunem totuşi satisfacerea a 50% din propunerea făcută în PUG-ul încă în vigoare, dar pentru zonele nepietonale. La Hotel, am permis totuşi puţin de 50%, 32 de locuri". 

Cetăţuia Cluj: accese noi, platou pietonal, redeschiderea "Albinuţa" şi fără parcări auto, doar autobuz şi bicicletă

Amintim că, modernizarea Turnului Paraşutişrilor este inclusă în acest proiect. Lucrările de modernizare a Cetăţuii ar urma să înceapă, potrivit lui Ovidiu Cîmpean, director în Primăria Cluj, în partea a doua a anului viitor.

În 1 iulie 2019 a avut loc anunțarea rezultatelor Concursului Internațional de Soluții pentru amenajarea ansamblului urban „Cetățuia” din Cluj-Napoca, competiție lansată oficial la începutul lunii aprilie 2019. Concursul a fost organizat de Ordinul Arhitecților din România (OAR), la solicitarea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Concursul a avut ca scop găsirea celei mai bune soluții pentru amenajarea terenurilor din ansamblul urban „Cetățuia” aflate în proprietatea Municipalității din Cluj-Napoca, ca început al valorizării întregului ansamblu urban și al integrării lui în sistemul mai larg de agrement al orașului. Prin preluarea de către Primăria Cluj-Napoca a terenului care face obiectul acestui concurs, se trasează primii pași pentru integrarea Cetățuii în rândul spațiilor publice de mare interes din oraș. Dorința administrației locale, ca promotor al concursului este ca întreaga zonă să devină un spațiu public de o foarte bună calitate, un loc predilect pentru evenimente în aer liber, un loc reprezentativ cu un puternic caracter identitar pentru întregul oraș și folosit din plin de locuitori și vizitatori, totodată păstrând caracterul peisager al versantului sudic, atmosfera naturală a promontoriului stâncos și împădurit. Versantul sudic este considerat un spațiu emblematic al Clujului, cunoscut și ca „orașul de la poalele Cetățuii”.

Concursul a fost câştigat de Metapolis Architects BVBA, Atelier Mass, Ana Horhat. Autor principal: Atelier Mass, Ana Horhat, Metapolis Architects. 

Dezbaterea publică şi prezentarea planșelor proiectului au avut loc în cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică. Această dezbatere a făcut parte din proiectul ,,Creșterea transparenței decizionale și simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni – ANTO – CIIC’’, finanțat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 -2020 (POCA).
 
Mai multe detalii despre proiect găsiți pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, accesând următorul link:
https://primariaclujnapoca.ro/…/centrul-de-inovare-si…/

 

Comenteaza