CFR pregătește infrastructura pentru trenul metropolitan Cluj. Licitație de 45 milioane euro

CFR pregătește infrastructura pentru trenul metropolitan Cluj. Licitație de 45 milioane euro

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA pregătește infrastructura pentru trenul metropolitan.

CFR  a lansat o licitație publică privind ''lucrări de înlocuire la rând a elementelor suprastructurii de cale ferată pe linia CF Cluj Napoca– Apahida –Jucu - Bonțida (50,74 km) aferente proiectului „Tren Metropolitan Gilău–Florești–Cluj-Napoca–Baciu–Apahida –Jucu–Bonțida - 2 Loturi. 

Valoarea totala estimata: 227.167.536 lei. Termenul limită de depunere a ofertelor - 02.02.2026. Investiția va fi susținută din Fonduri externe nerambursabile alocate unităților administrativ teritoriale în cadrul Programului Transport 2021 – 2027, Prioritatea (P6) - Trenuri metropolitane în nodurile urbane. Achiziția este prevăzută în Anexa la PAAS 2025 al SRCF Cluj - Achizitii finantate din fonduri externe nerambursabile din Programul Transport (PT) 2021-2027, de la BS prin MTI, din surse proprii ale CNCF CFR SA, alte surse legal constituite.

Procedura este împărțită în două loturi, astfel:

Lot 1: „Linia 300 Cluj Napoca – Apahida: km 489+400 – 500+750 = 11,35 km x 2 = 22,7 km, fir I+II, Linia 412 Apahida – Jucu: km 0+000 – 1+300 = 1,3 km x 2=2,6 km fir I+II”
Valoarea estimată fără TVA: 128.980.918,09 lei

Lot 2: „Linia 412 Apahida–Jucu: km 1+300-8+540 fir I = 7,24 km, km 1+300-8+497 fir II = 7,197km, Linia 412 Jucu–Bonțida: km 9+760-15+280 fir I = 5,52 km, km 9+800-15+280 fir II=5,480 km”
Valoarea estimată fără TVA: 98.186.618,45 lei.

În luna noiembrie 2025, Primăria Cluj-Napoca a pus în dezbatere publică Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Trenul Metropolitan Cluj, proiect în valoare de peste 250 de milioane de euro.

Lungimea totală a traseului este de 48,8 km și va acoperi principalele localități din zona metropolitană, de la Bonțida până în Rădaia, cu opriri în puncte strategice precum Baciu, Apahida și Florești. În orele de vârf (6.00 – 19.00), trenul va circula la un interval de 30 de minute în ambele direcții și va permite astfel acces rapid către centrul municipiului Cluj-Napoca - în mai puțin de 30 de minute din zonele limitrofe. Trenul metropolitan va avea 23 de stații, inclusiv unele nou propuse pentru a crește accesibilitatea. 

În SEAP, mai există câteva licitații pentru acest proiect și anume:

  • Proiectare și Execuție Lucrări de Infrastructură CF, precum și Lucrări auxiliare pentru accesibilitatea utilizatorilor, aferente obiectivului de investiție TREN METROPOLITAN CLUJ - Data 18.12.2025 . Valoare - 474.030.818,65  RON
  • Servicii de supervizare proiect (consultanță) aferent obiectivului de investitii: „Proiectare și Execuție Lucrări de Infrastructură CF, precum și Lucrări auxiliare pentru accesibilitatea utilizatorilor, aferente obiectivului de investiție TREN METROPOLITAN CLUJ” -10.776.943,75  RON- în evaluare
  • Achiziția de 7 rame electrice pentru transportul metropolitan de călători și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații necesare funcționării respectivelor trenuri aferente obiectivului de investiție TREN METROPOLITAN CLUJ - 443.600.000,00  RON - 18.12.2025.
Comenteaza