CFR scoate la licitaţie aproape 1.000 de km de cale ferată

CFR scoate la licitaţie aproape 1.000 de km de cale ferată
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a anunţat organizarea unei licitaţii publice cu strigare pentru închirierea a aproape 1.000 km de cale ferată, care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile.

Operaţiunea de închiriere a celor 980,5 km de cale ferată (27 secţii CF) va avea loc marţi, 25 noiembrie, începând cu ora 10:00, la Bursa Română de Mărfuri (BRM). Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare.

Persoanele juridice interesate să participe la licitaţie pot depune ofertele până  în ziua derulării procedurii, la ora 09.00, deschiderea acestora urmând să aibă loc o oră mai târziu, la sediul BRM.

Ca o noutate, dacă până acum secţiile de cale ferată erau licitate grupat, începând din octombrie operatorii de transport feroviar licenţiaţi vor putea depune oferte pentru una sau mai multe secţii neinteroperabile.

"Ne aşteptăm ca operatorii de transport să sprijine menţinerea transportului feroviar pe aceste secţii neinteroperabile, mai ales că din această lună nu mai există obligativitatea de a licita minimum o grupă de secţii, ei având acum posibilitatea să participle la licitaţie doar pentru o secţie de cale ferată", a declarat Macarie Moldovan, director general al CFR SA.

Cele 27 de secţii de cale ferată neinteroperabile care se vor licita marţi se află pe raza sucursalelor regionale de cale ferată Cluj, Bucureşti, Craiova, Timişoara, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa. La Cluj, sunt scoase patru secţii: Câmpia Turzii - Turda, Ilva Mică - Rodna Veche, Botiz - Bixad şi Baia Mare - Baia Mare Nord.

Comenteaza