Cine sunt şi cât câştigă cei 28 care fac legea în urbanismul clujean

Cine sunt şi cât câştigă cei 28 care fac legea în urbanismul clujean
Câştigă mii de lei pe lună, din bani publici şi fac legea în urbanismul clujean. Sunt specialiştii pe care primarul Emil Boc mizează pentru ca oraşul să nu fie sufocat de blocuri între case, de ilegalităţi şi construcţii haotice.

Funcţionari publici sau personal contractual, organizaţi în două Servicii în cadrul Direcţiiei de Urbanism a primăriei clujene. 28 de persoane, unii bogaţi, alţii cu mai puţine proprietaţi, o parte cu respect faţa de banul public şi lege, cu declaraţia de avere la zi. Cealaltă parte, cu averea ţinută departe de ochii publicului. Câţiva lucrează doar pe hârtie la urbanism, fiind detaşaţi la alte servicii. Unii au fost aduşi temporar în direcţie şi ocupă temporar posturi. Primăria susţine că sunt specialişti şi ne-a transmis chiar şi un top al celor care rezolvă cele mai multe dosare.

În statul de funcţii al primăriei clujene, postul de coordonare - arhitect-şef este vacant. Cea care ocupă aceată funcţie prin detasare de la Direcţia Regională în Construcţii Nord-Vest, arhitectul Ligia Subţirică (foto) figurează drept consilier pe cabinetul primarului.

Subţirică are o singură declaraţie de avere postată pe site-ul oficial al primăriei. Cea din 2010. Potrivit documentului, arhitectul-şef deţine un apartament şi o casă de locuit în Cluj-Napoca, două maşini (un Opel şi un VW), un credit de 16.200 de euro contractat în 2007 şi scadent anul acesta. Pe lună, pentru poziţia de consilier-arhitect şef la primăria clujeană a încasat, în 2010, aproape 60.000 de lei. Soţul său, angajat al Direcţiei Regionale în Construcţii, a realize, în acel an, peste 37.000 de lei.

Şeful Direcţiei de Urbanism, inginerul Corina Ciuban şi-a declarat averea în 2012, declaraţia pe anul acesta nefiind diponibilă pe site-ul administraţiei locale. Ea deţine un apartament de 107 mp din 2007, are două autoturisme (VW Golf şi BMW) şi a încasat, anul trecut, peste 37.000 de lei. Soţul său, angajat la Direcţia Vamală Cluj câştiga peste 55.000 de lei.

În subordinea celor doi şefi, Subţirică şi Ciban, funcţionează două compartimente: Serviciul de Urbanism (cu 12 posturi pe statul de funcţii al primăriei) şi Serviciul Autorizări Construcţii (14 posturi pe statul de funcţii din 2013 al administraţiei locale).

Serviciul de Urbanism este condus de arhitect Sanda Spiroiu. Potrivit declaraţiei de avere din 2013, Spiroiu deţine un Logan şi cîştigă de la primăria clujeană un salariu de peste 2.800 de lei pe lună. Soţul său, gestinar la Dacia Service, realizează venituri de peste 1.000 de lei, lunar. În cadrul Serviciului de Urbanism, patru din cele 12 posturi, cinci sunt ocupate temporar. Restul personelor fiind titularizate ca inspectori sau consilieri. Ana Neagotă, consilier în cadrul serviciului, n-are proprietăţi sau datorii şi realizează, potrivit declaraţiei depuse în 2013, peste 24.000 de lei pe an, din salariu.

Cristina Vasilica Bartha , inspector în cadrul serviciului, deţine, potrivit declaraţiei de avere depusă anul acesta, 500 de mp de teren intravilan în municipiu, două apartamente, unul din 2001, celelălalt din 200, o Dacia Solenza şi are datorii la BCR de 44.000 de euro. Din salariul de inspector realizează peste 2.200 de lei pe lună. Soţul său este inginer constructor la Polisol şi câştigă anual peste 36.000 de lei.

Mihaela Ioana Stanciu, consilier, are, potrivit ultimei declaraţii de avere, două apartamente, unul cumpărat în 1996, celălalt primit prin donaţie în 2004, ambele în Cluj-Napoca. Mai deţine un autorism Audi A4 şi câştigă pe lună din salariul de la primăriei peste 2.300 de lei.

Ciprian Măgurean ocupă un post de inspector al Serviciului, are în proprietate o casă în oraş din 2001, două maşini (Opel Astra şi Fiat Grande Punto) şi încasează lunar de la primărie peste 2.100 de lei. Soţia sa, care lucrează tot în primărie şi coordonează serviciul de reparaţii imobile, Adriana Măgurean, a încasat, tot de la primărie, peste 37.000 de lei pe an.

Dorin Bivolaru, angajat temporar anul acesta pe postul ocupar de Monica Claudia Loloş, deţine 1600 de mp de teren intravilan şi un apartamnet din 2005, la Deva. Are datorii de 36.000 de euro (credit luat 2005-2025) şi 22.000 de franci (2007-2021). A realizat venituri ca PFA de 39.200 de lei, anul trecut. Este asociat la societatea Bini Eurocan Design.

Maria Felicia Criste, inspector de specilitate nu are declaraţie de avere depusă în 2013 şi disponibilă pe site-ul primăriei.

Leoca Sabin Roman, inspector principal, titular pe post, dar suspendat, nu are declaraţie de avere disponibilă pe site-ul primăriei. Postul ocupat de el apare ca temporar vacant.

Maria Kudor ocupă un post de inspector şi deţine, potrivit declaraţie de avere depusă în 2013, un aparartament în Cluj-Napoca din 2003 şi câştigă, lunar, peste 1.400 de lei de la primărie.

Celelalte trei posturi de inspector de specialitate de la Serviciul de Urbanism sunt ocupate temporat de Florea Adina Ramona şi de copiii a doi angajaţi ai primăriei - Paula Diana Giurgiu (fiica Lilianei Giurgiu, consilier superior la primăriei) şi Dan Alexandru Pop (fiul Danielei Pop, inspector la Direcţia de Autorizări Construcţii). Aceştia nu au declaraţii de avere depuse, fiind, probabil, peroanl contractual.

Celălalt serivicul din cadrul Direcţiei de Urbanism din primărie, Autorizări Construcţii, este condus de Ramona Ruşescu. Potrivit ultimei declaraţii de avere, depusă în 2012, Rusescu deţine două apartamente, din 2005 şi din 2009, un Peugeot, a vândut în 2012 un aparament către Răzvan Apostol cu 27.500 de lei, bani pe care îi are în cont. De la primărie încasa, anual, peste 31.000 de lei.

Din cele 14 posturi ale Serviciului Autorizări, doar unul este temporar vacant şi este ocupat de Vasile Călin Cioban care lucrează la Biroul Mass media al primăriei şi nu are declaraţie de avere depusă.

Din ceilalţi 12 funcţionari tirulari pe post în cadrul acestui serviciu, cinci nu au declaraţiile de avere din 2013 disponibile pe site-ul primăriei. Sorina Simona Popa, consilier, nu are declaraţia de avere publică. Daniela Stoia, ispector, nu are declaraţia de avere pe site-ul administraţiei locale clujene.

Geta Cornelia Oneţiu, inspector în cadrul serviciului, deţine un teren de 560 mp concesionat la Câmpeneşti în comuna Apahida, are două apartamente (din 1993 şi din 2001), are o casă în Cluj-Napoca moştenită în 2005 şi un VW Polo. De la primărie a încasat peste 2.400 de lei, lunar. Soţul a realizat venituri din chirie-garsonieră de 1.440 de lei, în 2012.

Liviu Constantin Macea, consilier, cel care a condus în trecut Direcţia de Urbanism, nu are declaraţie de avere disponibilă pe site-ul primăriei.

Doina Maria Hodrea, inspector la Autorizări Construcţii, nu are declaraţia de avere publică. Elisabeta Zai nu are declaraţia de avere pe site-ul oficial al primăriei.

Adriana Mona Rusu, referent de specialitate, deţine două terenuri intravilan în Cluj-Napoca, din 2006 şi din 2012, o casă din 2012, un autoturim Daewoo şi are în cont 55.000 de lei, din 2009. A realizat venituri din activităţi independente de evaluare ca PFA, de peste 94.00 de lei, în 2012 şi din şomaj, alţi 2.120 de lei.

Oana Laura Duşmanu, inspector la urbanism, are două apartamente cumpărate în 1995 şi în 2005, un Audi şi câştiga lunar, anul trecut, peste 1.900 de lei pe lună, potrivit declaraţie de avere depusă anul acesta.

Maria Bardos, referent, deţine un apartament din 1997 cumpărat în rate şi un VW, de asemenea, cumpărat în rate prin programul rabla. De la primărie încasa peste 1.500 de lei pe lună, în timp ce soţul său a realizat în 2012, venituri de peste 14.000 de lei.

Marius Şerban, referent de specialitate, are un apartament în Cluj-Napoca din 2003 şi încasa lunar din salariul de la primărie peste 1.600 de lei, lunar.

Daniela Pop. inspector în cadrul serivicului, are două apartamente cumpărate împreună cu şotul în 1993 şi în 2012, plus încă unul moştenit în 2008. Mai are şi un autoturim Skoda Octavia. Din salariul de la primăria încasa peste 2.100 de lei, lunar. Soţul său este auditor energetic în Cluj-Napoca şi a câştigat, anul trecut, peste 7.900 de lei, lunar din activităţi de auditare energetică a blocurilor de locuinţe.

Viorica Mic, inspector, figurează pe lista funcţionarilor cu declaraţii de avere depuse în 2013, însa declaraţia sa figurează ca pagină lipsă.

ZIUA de CLUJ a relatat săptămâna trecută despre situaţia dramatică în care a ajuns Direcţia de Urbanism, la nivelul peronalului care lucrează efectiv. Neamuri, pile politice, angajaţi fără experienţă. Dacă la nivelul deciziei în urbanism (nu există arhitect şef angajat) conducerea primăriei nu a arătat o preocupare vizibilă să aducă o stare de normalitate, la nivelul serviciilor din cadrul Direcţiei de Urbanism, situaţia este inedită. La Serviciul de Urbanism sunt doi-trei specialiştii, cu vechime în primărie din mandatul Funar, care au lucrat în domeniul construcţiilor, cu pregărire pentru postul ocupat. Alţii au fost aduşi în ultimul an în primărie, pe alte posturi din alte direcţii, apoi transferaţi la urbanism. De exemplu, conform surselor ZIUA de CLUJ, jumătate din agajaţii de la Serviciul Urbanism (cel care le spune cetăţenilor ce pot sau nu construi în oraş) sunt obligaţi să „taie" certificate de urbanism pe bandă rulantă, iar alţi câţiva leagă dosare pentru că sunt „protejaţii" şefilor.

Sursele ZIUA de CLUJ ne-au informat că, deşi toată lumea este nemulţumită de ceea ce se întâmplă în Direcţia de Urbanism, nimeni nu îşi poate asuma public o poziţie pentru că, spune sursele citate, proiectanţii se tem că nu li se mai aprobă documentaţii, iar angajaţii, că vor fi daţia afară sau chemaţi în comisii de disciplină.

În schimb, Primăria CLuj-Napoca susţine că totul este în regulă. Printr-un drept la replică trimis în data de 12 decembrie, la materialul publicat de ZIUA de CLUJ în 9 decembrie sub titlul "Cine face legea în urbanismul clujean", administraţia locală ne informează că nu este abilitată să verifice gradele de rudenie a angajaţilor şi că, cei care lucrează la urbanism sunt chiar specialişti şi că, există un top al celor care soluţionează cele mai multe dosare.

Dreptul la replică al primăriei

8 "Primăria municipiului Cluj-Napoca respectă toate prevederile legale în vigoare în privinţa angajării de personal, respectiv în stabilirea fişei postului fiecărui angajat, astfel încât să corespundă legal şi tehnic nevoilor impuse de post. Printre prevederile legale şi documentele pe care orice cetăţean interesat le depune în dosarul de înscriere la un concurs organizat de către o instituţie publică, sau în cel de angajare, nu există niciun tip de document care să verifice gradele de rudenie ale acestuia cu angajaţi ai instituţiei la care se prezintă la concurs; prin urmare nu suntem în măsură să confirmăm speculaţiile privind gradele de rudenie dintre persoane angajate, un astfel de control fiind de natură discriminatorie privind liberal acces al cetăţenilor la ocuprarea unui post în sectorul public. Arhitectul şef al municipiului Cluj-Napoca, doamna Ligia Subtirica este detaşată în conformitate cu prevederile legale în vigoare de la Inspecţia de Stat în Constructii, pe funcţia publică mai sus amintită la Primăria municipiului Cluj-Napoca. În conformitate cu aceleaşi prevederi legale, doamna Subtirică nu cumulează venituri, nebeneficiind de o singura îndemnizaţie lunară, în conformitate cu încadrarea pe post şi vechime în muncă aferente. Directorul Direcţiei Urbanism, doamna Corina Ciuban a fost angajată la primăria municipiului Cluj-Napoca în anul 1992, a parcurs în timp toate etapele profesionale, promovând la poziţia de director al Direcţiei în urma unui concurs organizat la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Bucureşti, concurs coordonat de către o echipă formată din angajaţi ai ANFP. Studiile universitare finalizate în cadrul Facultăţii de Construcţii au fost completate cu cursuri post-universitare de specialitate, absolvite în cadrul Facutăţii de Arhitectură şi Urbanism din Cluj-Napoca. În privinţa inspectorului de specialitate domnul Liviu Macea, precizăm că în perioada 1996 - 2000 a exercitat atribuţii de director al Direcţiei Domeniului Public şi Privat şi concomitent al Direcţiei Urbanism, până în 2004, perioadă în care, în conformitate cu prevederile legale a fost remunerat cu un singur salariu, o singură îndemnizaţie de conducere. Prin urmare afirmaţiile "sursei" ziarului dvs sunt false, lucru care se poate verifica în documentele instituţiei. Referitor la afirmaţiile făcute cu privire la inspectorul de specialiate doamna Bartha Cristina vă informăm că este angajată în cadrul Primăriei Cluj-Napoca din anul 1996, prin concurs, şi în cadrul Serviciului Urbansim din anul 2000 fiind cea mai veche angajată a acestui serviciu; este de profesie inginer costrucţii civile, industriale şi agricole deci cu studii tehnice şi de specialitate pe postul pe care îl ocupă; conform fişei postului este înlocuitorul sefului de serviciu Sanda Spiroiu, care conform Codului Muncii are dreptul la concediu de odihnă ca oricare angajat; în perioadele în care exercită atribuţii delegate ale şefului de serviciu, în conformitate cu prevederile legale doamnei Bartha nu i se repartizează documentaţii în vederea procesării, întrucât conform legii administraţiei publice locale şi a fişei postului îndeplineşte atribuţiile şefului de serviciu. Situaţia electronică a dosarelor finalizate de acest inspector este de peste 840 de acte, în condiţiile în care, în anumite periaode de timp din anul calendaristic a îndeplinit şi rolul şefului de serviciu, această situaţie poziţionând-o pe locul al treilea ca număr de acte finalizate, după inspectorii de specialitate Maria Kudor şi Paula Giurgiu. În legatură cu afirmaţiile referitoare la inspector de specialitate "Cantor Maria ", precizăm că numele corect al acesteia este Kudor Maria, de profesie inginer costrucţii civile, industriale şi agricole, deci studii tehnice şi de specialitate pe postul pe care îl ocupă. Doamna Kudor este angajată în urma concursului promovat în anul 2006 şi deţine diplomă de studii masterale în M.R.A în cadrul Facultăţii de Construcţii. În anul acesta doamna Kudor a întocmit cele mai multe acte pe serviciu peste 1.200 de acte deci considerăm ca se implică în activitatea serviciului. În legătură cu inspectorul de specialitate Kantor Ştefan, acesta este de profesie inginer costrucţii civile, industriale şi agricole, deci cu studii tehnice şi de specialitate pe postul pe care îl ocupa şi cu o vechime în specialitate de mai mulţi ani, a fost transferat la serviciul nostru datorită volumului mare de acte şi pentru a prelua documentele, împreună cu ceilalţi colegi, lăsate de cei "surmenaţi" care au fost nevoiţi să-şi ia concedii medicale şi sa se ,,interneze". În legătură cu inspector Pop Dănuţ, pe numele corect Dan Alexandru Pop, acesta are calificare de topograf-geodez, a fost transferat la serviciul Urbanism tot datorită volumului mare de documentaţii de procesat şi pentru a rezolva relaţia cu serviciul cadastru. Acest inspector se ocupă cu prioritate de programul de actualizare a adreselor poştale precum şi de măsurătorile în teren/verificările în teren a documentaţiilor topografice necesare întocmirii planurilor cadastrale. Dan Alexandru Pop a fost nevoit, împreună cu ceilalti colegi, să preia actele lăsate de persoanele plecate în concedii medicale. Inspectorii Cristina Bartha, Maria Kudor, Kantor Stefan şi Dan Pop până în prezent nu au avut reclamaţii scrise cu privire la actele emise/întârzieri de acte şi actele emise conform legii şi nu conţin "chestiuni aberante ", informează Biroul Mass media al primăriei.

 

Comenteaza