CJ Cluj va finanța lucrările de extindere a canalizării în Gilău

CJ Cluj va finanța lucrările de extindere a canalizării în Gilău

Consiliul Județean Cluj, prin operatorul de specialitate Compania de Apă „Someș" S.A., a predat amplasamentul constructorului în vederea începerii lucrărilor de extindere a sistemului de canalizare menajeră în localitatea Gilău.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean: „Finanțăm cu cca. 3 milioane de lei această investiție foarte importantă pentru locuitorii comunei Gilău. Lucrările se vor derula pe partea dreaptă a drumului național DN 1, dar și pe mai multe străzi adiacente". 

Investiția vizează amplasarea a 2,16 km de conducte de canalizare și realizarea a cca. 120 de racorduri la imobile. Contractul de execuție a lucrărilor mai prevede edificarea unei stații de pompare a apei uzate (SEAU).

Lucrările sunt finanțate de Consiliul Județean Cluj din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare (IID), constituit alături de Compania de Apă în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Etichete
Comenteaza