Clinică pe 5 niveluri, în cartierul Andrei Mureșanu. Proprietar este un cunoscut medic oftalmolog

Medicul oftalmolog Teodor Holhoș,  care este și consilier local al Municipiului Alba Iulia din partea USR, și soția acestuia, Andra Holhos, vor ridica o clinică pe 5 etaje în cartierul Andrei Mureșanu, la intesecția străzilor Nicolae Iorga și Calea Turzii. Proiectul ajunge săptămâna viitoare pe masa consilierilor locali. 

Regimul de înălțime al clădirii este S+P+5, iar clinica are caracter ambulatoriu.

Distribuția funcțiunilor pe nivele:

– Subsol: parcare subterană, adăpost protecție civilă, spații anexe.

– Parter: 3 cabinete medicale, 1 spațiu comercial specializat cu vânzare de ochelari

– Etaj 1: 4 cabinete medicale

– Etaj 2: 4 cabinete medicale

– Etaj 3: 4 cabinete medicale

– Etaj 4: 4 birouri administrative fără acces public

– Etaj 5: 1 apartament de serviciu

Terenul pe care se va construi clinica, aflat în proprietatea beneficiarilor, are o suprafață de 945 mp. lmobilul NU este inclus în listele monumentelor istorice și/sau ale naturii, dar se află în interiorul zonei protejate.

Vecinătățile terenului sunt:

– la nord – str. Nicolae Iorga, domeniu public

– la est – proprietate privată – locuință individuală

– la sud – proprietate privată – servicii de nutriție și cosmetica

– la vest – strada Calea Turzii, domeniu public

Accesul pe amplasament se face atât de pe strada Nicolae Iorga (acces auto si pietonal) cât și de pe strada Calea Turzii (acces auto și pietonal).

În total urmează să fie asigurate 24 de locuri de parcare, 8 la sol, 16 la subsol dintre care 2 locuri accesibile persoanelor cu handicap locomotor. Parcarea velo asigură 26 de locuri de parcare, 18 la sol, 8 la subsol. 

În trecut, proiectul a fost respins pentru că avea prea puține locuri de parcare prevăzute.

După oraşele Alba Iulia, Turda, Mediaş, Sibiu, medicii Holhoș au dechis, la începutul acestui an, și o clinică în Cluj-Napoca, pe strada Între Lacuri, nr. 30A, care duce, în premieră în județ, tehnologia laser SMILE PRO și operația laser Presbyond pentru presbiopie. În prezent, Holhoș ridică primul spital privat în Alba Iulia, pe Calea Moților, iar lucrările sunt în plină desfășurare.

Comenteaza