Cluj-Napoca: 400 ghiozdane cu rechizite oferite elevilor din familii marginalizate

Cluj-Napoca: 400 ghiozdane cu rechizite oferite elevilor din familii marginalizate

Primăria continuă programul prin care comunitatea noastră asigură ghiozdane și rechizite pentru elevii proveniți din familii cu o situație financiară și socială dificilă, aflate în evidențele DASM Cluj-Napoca.

 În acest an, a fost alocată suma de 60.000 de lei de la bugetul Direcției de Asistență Socială și Medicală în vederea achiziționării de ghiozdane și rechizite pentru 400 elevi.

''Astfel, contribuim la combaterea riscului de excluziune socială, dar și la promovarea unor măsuri de intervenție pentru diminuarea abandonului școlar în rândul copiilor. Transportul public gratuit pentru elevi, autobuzele școlare dedicate, ,,O masă caldă la școală”, vouchere culturale și sportive, acțiunile DASM pentru sprijinirea familiilor aflate în nevoie sunt alte exemple de inițiative ale Primăriei prin care educația este susținută și promovată. Investiția în educație și în copii este cea mai sigură investiție pentru societate și pentru viitor'', a declarat primarul Emil Boc. 

Comenteaza