Clujenii se tem că Parcul Central va avea drumuri pentru maşini
- Scris de Luminita Silea
- 09 Apr 2012, 22:37
- Administraţie
- Ascultă știrea

Arhitecţii din oraş şi reprezentanţii societăţii civile atrag atenţia că Parcul Central riscă să se transforme în "parc auto", cu alei betonate şi realizate cu fundaţii. Constructorii spun că aleile vor avea piatră albă, numărul arborilor creşte, iar la finalul lucrării şi după ce copacii îşi "revin" după tratament acesta va fi "superb".
Proiectul de amenajare a Parcului Central stârneşte în continuare critici din partea arhitecţilor clujeni sau a societăţii civile. După ce s-au tăiat copaci şi s-au asfaltat aleile din parc cu fundaţie, Parcul Central a ajuns să semene cu o zonă de tranzit spre stadionul Cluj Arena. Specialiştii au atras atenţia recent la REALITATEA FM Cluj că tocmai soluţia folosită pentru aleile din parc este cea care dictează viitorul ansamblului - un spaţiu care să preia circulaţia dinspre şi spre stadion. În plus, parcul este şi zonă protejată şi cu toate acestea s-a intervenit cu tot felul de elemente care nu au legătură cu un parc. "Fundaţia s-a executat nu doar pentru pietoni, ci una serioasă, care e capabilă să susţină traficul auto. Parcul s-a distrus şi în ceea ce priveşte spiritul său. Nu va mai fi un loc de refugiu, unde să ieşi cu prietena, ci va deveni un spaţiu de tranzit dinspre stadion spre Opera Maghiară", a semnalat arhitectul Emanoil Tudose în cadrul emisiunii "Realitatea urbanistică".
Primarul interimar Radu Moisin a declarat că lucrările din parc s-au făcut după un proiect avizat nu doar de primărie, ci acceptat şi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, autoritatea de management care a dat girul pentru acordarea finanţării europene necesară modernizării parcului. Potrivit oficialului, termenul de finalizare expiră în luna iulie, însă lucrările vor fi încheiate în luna mai, înainte de manifestările dedicate Zilelor Oraşului. Moisin este convins că în doi-trei ani parcul îşi va recăpăta splendoarea de altădată.
Constructorii de la ACI au în plan finalizarea până la sfârşitul lunii mai a lucrărilor de reamenajare a parcului, cu toate că termenul prevăzut prin contract este iulie-august. În ceea ce priveşte îngrijorările clujenilor că parcul arată tot mai puţin a parc, cu fundaţii, alei betonate şi arbori tăiaţi, constructorii subliniază că parcul se află încă în lucru. "Am început să semănăm iarbă, într-o lună - o lună şi jumătate va răsări, plantăm şi arbori; de fapt, numărul de copaci va creşte faţă de ceea ce era înainte. În afară de aleea de lângă tramvai, care rămâne şi pentru biciclişti, celelalte alei vor fi acoperite cu piatră albă. Parcul a fost tratat, după foarte multă vreme, arborii au fost tunşi corect şi în acest fel au fost salvaţi foarte mulţi. În doi-trei ani se reface coronamentul şi celor care au fost cei mai afectaţi, după cum ne-au explicat specialiştii", susţine Ioan Aşchilean, preşedintele ACI Cluj. "Arhitecţii şi cei de la primărie se gândesc cum pot fi amenajate rondouri cu flori. Parcul va fi superb, dar trebuie să avem răbdare. Se lucrează conform cerinţelor şi proiectului", a completat Aşchilean. "Fundaţiile pentru alei se fac pentru ca acestea să reziste cât mai mult. Aşa se face. În timp, materialul se compactează, se erodează", a explicat Aşchilean.
ACI a avut o ofertă de 17 milioane de lei pentru lucrările din Parcul Central. Valoarea întregului proiect a fost de aproximativ 42 de milioane de lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 33 de milioane de lei, 5,3 milioane de lei reprezintă contribuţia guvernului, iar restul, cea a primăriei clujene.
Maşini parcate pe "spaţiul verde"
ZIUA de CLUJ a relatat săptămâna trecută că în parc au apărut maşini parcate pe spaţiile unde trebuia deja însămânţată iarba. În ziua apariţiei articolului, Poliţia Locală a amendat proprietarii maşinilor parcate acolo.
Luminiţa SILEA , Kristina REŞTEA