Foto Clujul, sub nămeţi: străzi şi trotuare pline de zăpadă, pietoni care se chinuie să ajungă la treceri. Cum justifică primăria situaţia

Reţelele de socializare sunt pline cu fotografii şi filmuleţe ce arată un Cluj sub nămeţi: străzi şi trotuare pline de zăpadă, maşini blocate, autobuze care nu pot urca drumurile în pantă şi oameni care se chinuie să ajungă la trecerile de pietoni. Cetăţenii nemulţumiţi arată cu degetul spre autorităţile locale.  

Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a încercat să explice de ce deszăpezirea se face atât de anevoios şi a punctat că firmele responsabile au fost amendate. 

"Facem eforturi de 3 zile pentru deszăpezirea oraşului, sunt cantitaţi impresionante de zăpadă. Se intervine în funcţie de prioritate. Avem trei zone: 1- arterele principale de ieşire şi intrare în oraş şi cele de acces către spitale şi alte instituţii publice, apoi se intervine în zona 2 - artere secundare şi abia în zona 3 - între blocuri şi străzi mai puţin circulate, unde nu sunt nici mijloace de transport în comun.

Sunt în total 680 de străzi cuprinse în primele două zone, iar aici trebuie finalizate intervenţiile în maximum patru ore din momentul în care ninsoarea a încetat. Or, la noi ninge de trei zile, iar când terminăm de deszăpezit zona 1 şi începem să intervenim pe zona 2, trebuie să o luăm de la capăt. De aceea ritmul este mai lent", a explicat Dan Tarcea, în cadrul unei emisiuni la un post de radio local. 

Nu doar şoferii au de suferit, ci şi pietonii. Mormanele de nămeţi strânse la buza trotuarelor îi împiedică să ajungă la treceri. "În primul rând, am dat dispoziţie ca acolo unde sunt treceri de pietoni zăpada să fie fie curăţată, însă nu putem face astăzi faţă la ducerea cantităţii de zăpadă. De asemenea, fiecare agent economic şi proprietar de casă/bloc trebuie să cureţe în faţa proprietăţii. Am făcut mai multe informări şi amenzile sunt cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, conform HCL 191/2009, art. 5, punct 1", a spus Tarcea. 

Viceprimarul a recunoscut că nu este mulţumit de modul în care au intervenit firmele de deszăpezire în aceste zile şi a punctat că au fost aplicate multe amenzi. "Se putea şi mai bine, am aplicat destul de multe amenzi firmelor de deszăpezire pentru că sunt zone în care nu au intervenit aşa cu ar fi trebuit. Pe clujeni presupun că nu îi interesează că aplicăm mai multe amenzi de câte 5.000 de lei, ei vor doar să fie drumurile curate. Dacă se opreşte ninsoarea, vom putea termina de deszăpezit inclusiv zona 3". 

Tarcea a readus în discuţie situaţia străzilor unde municipalitatea nu poate interveni. "Noi nu putem deszăpezi străzile private, proprietarii au obligaţia să o facă şi mai ales să cureţe căile de acces pentru maşinile de la salubritate, ca să se poată ridica gunoiul". 

Mormanele de nămeţi urmează să fie ridicate şi  transferate către 17 puncte amenajate special în diverse locaţii din municipiul Cluj-Napoca. 

Comenteaza