Clujul turistic, promovat pe panouri publicitare în Timişoara, Iaşi, Bucureşti, Braşov şi Constanţa

Clujul turistic, promovat pe panouri publicitare în Timişoara, Iaşi, Bucureşti, Braşov şi Constanţa
Proiectul european "La pas prin oraşul comoară" va fi promovat începând de astăzi în opt modalităţi, între care fluturaşi de prezentare şi sublinierea celor mai importante atu-uri ale oraşului.


">

„Prima dintre direcţiile de acţiune este organizarea unui eveniment de promovare turistică, „Zilele Centrului istoric", care s-au desfăşurat deja. Apoi sunt campaniile publicitare de promovarea oraşului nostru în Timişoara, Iaşi, Bucureşti, Braşov, Constanţa. Aceste panouri vor rămâne în acele locaţii timp de un an, cât timp se derulează proiectul. Pe lângă partea de promovare outdoor, mai avem inserţii publicitare în reviste de turism şi în pagini web de specialitate, promovări la târguri de turism şi la televiziune", a declarat primarul Sorin Apostu .

Materialele de promovare ale proiectului includ realizarea unui Catalog al monumentelor istorice, a două ghiduri turistice, a trei broşuri - Edificii religioase, Turnuri şi bastioane şi Pieţe istorice şi respectiv zone pietonale, a nouă pliante - Situri arheologice antice, Cetăţuia, Turnul Croitorilor, Cimitirul Central, Strada în oglindă, Clujul verde, Palate, Ştiaţi că... şi Best of, şi respectiv a zece tipuri de cărţi poştale.

Campania include realizarea mai multor filme de prezentare, între care patru clipuri care vor fi difuzate la postul de ştiri Realitatea TV şi realizarea a 2.000 de DVD-uri cu spoturile respective.

Pliantele, ghidurile şi broşurile vor fi realizate în şase limbi - română, engleză, germană, maghiară, franceză şi italiană.

"Proiectul iniţial presupunea numai promovare internă, în ţară, de aceea, Primăria a venit în completare traducând pliantele în engleză, franceză, germană, maghiară şi italiană", a spus Apostu.

Comenteaza